De când am realizat că nimic nu e permanent, am învățat să apreciez altfel schimbările. Am ajuns să mi le doresc, să le creez și, astfel, să le controlez un pic. Cel mai ușor mi se pare să îmi schimb părul. Brunetă, blondă, roșcată, arămie, portocalie, mov, gri, alb, roz – am încercat destul de multe culori și încă mă tentează să mai încerc altele, dar pe cât de îndrăznețe au fost nuanțele, pe atât de terne au fost tunsorile.

Ador părul scurt de când mă știu. Chiar dacă eram mică și metalistă cândva, pletele n-au fost niciodată pe lista mea de preferințe. În ciuda chestiei ăsteia, am avut aproape întotdeauna părul lunguț, minus câteva încercări de păr scurt. Deși iubesc tunsorile băiețești pe fete, concluzia generală a tuturor din jurul meu a fost că nu-mi stă bine cu părul scurt, că am fața rotundă, că-mi face capul mare, că nu mai sunt feminină etc. Minus partea cu feminitatea, care nu mi se pare că stă în păr lung, tocuri sau rochii, cumva am ajuns să mă uit în oglindă și să îmi zic că nu mi-ar sta bine cu păr scurt, oricât de mult mi-aș dori asta. Cu toate astea, tot am un folder undeva pe calculator cu poze cu fete cu părul scurt și multe vise cu ceafa goală.

Cu gândul la mulți centimetri de păr în minus și o pletuță netunsă din februarie, am intrat într-o după-amiaza la salonul HairStage (strada Tunari, nr. 85). Mă îndreptam cu Aleka către o întâlnire și pentru că aveam mult mult timp în plus, ne-am oprit la Domnul Foarfecă, hairstylist-ul Alekăi. Era prima oara când îl cunoșteam și am rămas surprinsă cât de repede și cât de natural m-a întrebat: “Auzi, dar tu de ce nu te tunzi scurt?”

Ceee? Mi se vede pe față că aș vrea? M-am bâlbâit puțin: “pai, uh, vezi tu, uh, am față rotundă, nu mi-ar sta bine, nu mi se potrivește conformației, îmi place, dar, uh, nu știu…”

Da, m-am bâlbâit de fapt cam mult, doar că m-a luat prin surprindere întrebarea și mi-am dat seama că nu am de fapt un răspuns bun sau convingător, așa că de ce nu o fac, de ce nu mă tund scurt?

Nu a fost nevoie de mai mult decât acea frază ca Teo (Domnul Foarfecă) să mă convingă să vin la el să mă tund și să mă vopsesc. Oricum știam deja de la Aleka că face treabă mișto și că dacă ei nu i-a fost teamă să își lase părul pe mâinile lui, atunci sigur e un hairstylist de încredere.

Cel mai mult mi-a plăcut că în momentul în care am ajuns la salon săptămâna următoare, nu ne-am apucat de treabă imediat, ci ne-am așezat întâi și am discutat despre păr și despre schimbări. I-am povestit că mie de fapt îmi place părul scurt, dar că după spusele celor din jurul meu nu mi se potrivește, ba chiar îmi șade prost. Atunci Teo m-a făcut să înțeleg că o tunsoare nu trebuie să fie statică, că o poți folosi la orice lungime să îți scoată în evidență anumite trăsături și să le mascheze poate pe altele, iar că aceeași freză poți să o stilizezi într-o groază de feluri. Nu ești limitat de nimic.

Așa s-a făcut că mi-am pus toată încrederea în Domnul Foarfecă și l-am lăsat să mă scape de pletuță. Și bine am făcut. După ce m-a decolorat, mi-a explicat cam cum ar vrea să mă tundă și dup-aia a început să taie. Pe măsură ce tăia, îmi plimba părul pe toate părțile și îmi arăta cum pot să îl aranjez și cum mi-ar sta în diverse feluri. Era prima oară când cineva mi-a arătat asta. Având părul destul de scurt (până la umeri), drept și plat, am trăit mult timp cu impresia că așa cum îl tunzi, așa trebuie să stea. Ei bine, se pare că nu!

Credit foto: Teodora Țeican.

La final, când a bagat puțin mașina de tuns la ceafă, deja zâmbeam ca un copil mic, bucuros că a venit Crăciunul. Mai mult, când m-am văzut cu părul aproape alb și scurt, m-am gândit să nu îl mai vopsesc altfel pentru că arăta așa de bine, dar Teo m-a convins să încercăm ceva mai “atomic” și m-a vopsit într-o combinație de nuanțe pe care Aleka a numit-o foarte bine: Bellini – adică o piersică pală/aurie cu reflexe rose-lavandă.

Nu doar că mă simt mult mai bine cu părul scurt, dar am primit doar complimente până acum atât pentru tunsoare, cât și pentru nuanță, ceea ce-mi confirmă că nu-mi stătea nasol cu părul scurt, doar nu am fost tunsă niciodată cum trebuie până acum. Așadar, mulțumesc, Domnule Foarfecă!

Articol scris de Iulia Văcăroiu.