Review: Set pentru infrumusetarea unghiilor Capra Nera

Cine ma cunoaste stie ca am o pasiune sau chiar obsesie pentru unghii. Cand ma plictisesc imi fac unghiile. Cand n-am somn imi fac unghiile. Cand ma uit la film imi fac unghiile. Cand fac mancare, imi fac unghiile. Pana si cand scriu pe blog… ghici ce? Da, imi fac unghiile. 🙂

Asadar, am fost mai mult decat incantata cand am primit setul pentru infrumusetarea unghiilor de la Capra Nera. Desi parea un set complet, nu ma asteptam sa faca minuni. Am cumparat pana acum tot felul de pile, buffere si uleiuri, dar putine m-au impresionat. In fine, setul contine urmatoarele: un buffer, o pila pentru unghiile de la maini si una pentru cele de la picioare, o chiureta pentru cuticule, ulei pentru cuticule si o lotiune pentru maini si corp.

Primul lucru care mi-a atras atentia a fost cutia simpatica in care se regasesc produsele setului, toate frumos aranjate. La cat de bine arata, nici nu ma indur sa o arunc, asa ca voi pastra setul exact asa cum l-am primit.


Cum in ultima vreme nu mai am timp de nimic, in afara de munca, munca si iarasi munca, tot ce imi doresc cand ajung acasa este sa stau degeaba in putinul timp care imi mai ramane. Iar realizarea unei manichiuri nu este mereu rapida, darmite sa mai aplic si un tratament.
Am observat totusi ca tratamentul de la Capra Nera poate fi folosit cu mare usurinta. Am inceput mai intai cu pilirea unghiilor pentru a le reda o anumita forma. Unghiile mele sunt foarte sensibile pe perioada iernii, fiind extrem de casante, chiar daca in general sunt sanatoase si cresc repede. Am folosit apoi bufferul ce contine 4 fete: 2 gri inchis (pentru netezirea suprafetei unghiei), una gri deschis (pentru netezire perfecta) si  si una alba (pentru luciu). Fiecare parte se foloseste timp de 15 secunde in aceasta ordine: gri inchis, gri deschis, alb.

La final, am picurat cate putin ulei pe fiecare deget pentru a-mi hidrata cuticulele, nefiind momentan nevoie sa le tai. Acesta vine intr-o sticluta delicata cu un fel de pipeta care distribuie perfect uleiul pe cuticule si contine o combinatie de minerale de la Marea Moarta, ulei de canola, ulei de floarea soarelui, ulei din seminte de struguri rosii, ulei de Jojoba, vitamina E si ulei din seminte de Limba Mielului.

Rezultatul final: unghii ingrijite si extraordinar de lucioase! Stralucesc chiar si dupa cateva zile in care am folosit constant oja si dizolvant pentru lac de unghii.

Pretul setului este in jur de 200 lei si poate fi comandat din magazinul online Capra Nera. Chiar daca pretul este unul destul de piperat, recomand cu mare caldura acest set deoarece chiar mi-a placut si ma vad folosindu-l in continuare mult si bine.

Voi ati folosit pana acum un buffer?
V-ar placea sa aveti unghiile asa lucioase chiar si fara lac de unghii?
Lots of love,
Aleka Sarah. ♥

5 Comentarii

Spune-ti parerea

5 thoughts on “Review: Set pentru infrumusetarea unghiilor Capra Nera

  1. Larisa Duță

    Ce diferență ! Nu am folosit până acum, dar cred că ar trebui să o fac.
    Setul e tentant, mi-ar plăcea…ca și cadou :)) Dacă nu aș cumpăra mai mult timp produse pt. unghii poate aș investi într-un astfel de set…poate 😀

    Reply

Spune-ti parerea