Mâhnirea provocată de invaziile mongole

Da, decăderea…Cu toții îi suntem sortiți. Dar când un om tânăr atinge înainte de vreme punctul de la care nu se va mai ridica, ea devine atât de vizibilă și de crudă, încât ți se strânge inima de milă.

Servesc ceaiul și îl degustăm în tăcere. Nu l-am luat niciodată împreună dimineața și această abatere de la protocolul ritualului nostru are o stranie savoare.
Ca și Okakura Kakuzo, autorul Cărții ceaiului, pe care îl mâhnea invazia triburilor mongole din secolul al XIII-lea, nu pentru că adusese moarte și jale, ci pentru că-l distrusese, printre roadele culturii Song, pe cel mai prețios, arta ceaiului, știu că nu-i vorba de o băutură minoră.
Unde se află frumusețea? În lucrurile mărețe care, ca și celelalte, sunt osândite să moară, sau în cele mărunte care, fără a avea nici o pretenție, știu să incrusteze în clipă o gemă de infinit?
Da, universul conspiră la deșertăciune, sufletele pierdute jelesc frumusețea, insignifianța ne împresoară. Atunci, să bem o ceașcă de ceai. Tăcerea se lasă, se aude vântul care suflă afară, frunzele toamnei foșnesc și-și iau zborul, motanul doarme într-o lumină caldă. Și, în fiecare înghițitură, se sublimează timpul.

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Spune-ti parerea