Micri Gold Se Transformă în Casa de Bijuterii Micri
În urmă cu două săptămâni, un nou magazin Micri a fost inaugurat în clădirea istorică din Calea Victoriei 56. După un sfert de secol de activitate în domeniul bijuteriilor, Micri Gold devine Casa de bijuterii Micri, sub conducerea lui Jennifer-Ann Niculescu. Noul manager îndreaptă business-ul de familie într-o direcție temerară, aceea a producției de bijuterii sub marca proprie.
Pentru a marca acest eveniment, Casa Damiani a realizat pentru deschiderea noului magazin o selecție din cele mai prestigioase colecții ale sale: Battito D’ali, Belle époque, D.Lace, Metropolitan Dream, Minou, Paradise, Gomitolo, Infinito, Notte di San Lorenzo. Piesele pot fi admirate în noul magazin pentru o perioadă limitată de timp.
Bijuteriile din portofoliul Micri provin fie de la marile case care funcționează ca afaceri de familie – Damiani, Fope și Schoeffel, fie din propriile colecții semnate Micri: Dacika (inspirată din cultura și civilizația geto-dacă), Bendis (o colecție de inele și verighete deosebite), Micri D’Or și Micri Luna (colecțiile din aur și argint ale Casei de bijuterii Micri). Oferta acoperă toată gama de prețuri și produse, inclusiv cadouri pentru ocazii speciale, bijuterii personalizate din aur sau argint – cu sau fără diamante, bijuterii pentru evenimente: botez, nuntă, logodnă, diverse aniversări. Pentru că accentul se pune pe bijuterie, în portofoliul noului magazin Micri nu se mai regăsesc ceasurile.
Atuul acestei schimbări este bijuteria personalizată, deoarece începând de acum, clientul, împreună cu bijutierul Micri, își poate construi propriul model, pentru că bijuteria este o extensie a personalității și a bunului gust, a propriului stil de viață, este un mesaj care poate fi transmis într-un mod unic. Acest serviciu mi se pare nemaipomenit, deoarece de multe ori mi-am dorit un model anume de inel sau să recreez un model vechi, care nu se mai găsește, și la orice bijutier la care mergeam, acesta îmi spunea că nu are cum să mă ajute.
Mai mult, dacă veți trece pe lângă magazin, veți vedea în vitrina acestuia un ecran interactiv, primul de acest fel instalat într-un spațiu pentru vânzarea bijuteriilor în România și unul dintre proiectele inovative cu care Micri îți dorește să ne obișnuiască. Acesta este un mijloc de comunicare cu exteriorul, ce funcționează în afara orelor de program și ce conține informații despre toate noutățile Micri, pentru ca brandul să fie mereu în legătură cu posibilii clienții.
Lots of love,
Aleka Sarah. ♥