Watumi Festival & Fringe

Watumi Festival & Fringe este primul eveniment care a introdus noţiunea de Fringe în România. Aflat la a doua ediţie, festivalul se va desfăşura între 7 şi 11 iulie, în Braşov. Perioada în care artiştii sunt invitaţi să se înscrie în secţiunea Fringe a WFF s-a prelungit până la data de 15 mai, datorită suplimentării locaţiilor partenere ale festivalului. (www.watumi.ro)

Între 7 şi 11 iulie, centrul vechi al Braşovului va fi invadat de artişti din arii precum: teatru, muzică, film, arte vizuale, artă urbană, design de obiecte şi artă pentru copii.

În ediţia acestui an a Watumi Festival & Fringe, ideea centrală pentru  secţiunea Festival va fi „Noile limbaje artistice inspirate de tradiţia circului, a pantomimei şi a iluzionismului”.  Selecţia artiştiilor invitaţi  în secţiunea Festival, pentru artele spectacolului, de la teatru, teatru de stradă, teatru de păpuşi la film (scurt metraj, documentar şi lung metraj) va porni de la această temă.
Watumi este primul festival din România care a făcut cunoştinţă publicului român cu noţiunea de Fringe. În cadrul acestei secţiuni sunt aşteptaţi atât artişti profesionişti, cât şi debutanţi, care vor transforma Watumi într-o sărbătoare dedicată creativităţii. Fringe-ul aduce un suflu nou în contextul actualelor festivaluri organizate în ţară, tocmai pentru că se remarcă printr-un cadru viu, experimental, în care artişti din diverse domenii se întâlnesc şi interacţionează.

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Spune-ti parerea

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.