Cu toții cred că avem cel puțin o mică traumă din copilărie. Fie că ți s-a întâmplat ceva rău sau ai avut o experiență neplăcută, fie doar că te-ai speriat de ceva sau că ai perceput ceva într-un anume fel, nu cred că există persoană căreia să nu îi fi rămas un pitic pe creier în urma acelei întâmplări. De exemplu, să nu îi mai placa sau să nu suporte ceva sau, mai rău, să îi fie frică de ceva.

Mie mi-e frică de înălțime. Unii râd de mine pentru că e oarecum ironic ca unei fete ca mine, înaltă și aparent puternică, să îi fie frică de ceva așa de banal. Dar uite că se poate și de mult timp încerc să îmi dau seama de unde provine.

Prima amintire despre acrofobia mea care îmi vine în minte e de când eram mică și eram într-un parc de distracții cu mama si unchii mei, dacă nu mă însel. Toată lumea se dădea pe tiroliană acolo, așa că m-au îndemnat și pe mine să încerc. Am urcat eu frumos pe scara ce ducea spre primul capăt al frânghiei și mă uit în zare, apoi în jos. Mare greșeală. În secunda doi mă apuca tremuratul și îmi dau lacrimile. În nici un caz nu mă voi lăsa în voia sorții pe o frânghie la înălțimea aia.

Dau să cobor, dar abia atunci observ cât de înaltă este scara pe care am urcat și mi se face inima cât un purice. Încep palpitațiile, frisoanele și lacrimile de crocodil pe care nu mi le puteam opri, veneau de undeva total necunoscut mie. Au durat doar câteva minute să vina ai mei și să mă ajute sa cobor, dar mie mi s-a părut o eternitate, desigur. :))

Se zice că e bine să ieși din zona ta de confort si să-ți învingi fricile, ca să-ți atingi adevăratul potențial și pentru a-ți trăi viața din plin, iar eu mi-am propus de un an sau doi să fac exact asta.

Așa că am acceptat invitația celor de la Amway și am petrecut o zi alaturi de ei in Parcul de Aventura Comana, unde urma să luăm masa și să descoperim gama de vitamine și suplimente alimentare Nutrilite de la Amway și unde ne invitau să tragem cu arcul și… să ne dăm cu tiroliana.

Vă dați seama ce “fericire” era pe capul meu! În primă fază am refuzat vehement, apoi am zis “hai sa încerc” pentru că aș fi fost singura care nu s-ar fi dat și mă simțeam cam prost. Ce a urmat apoi? Ei bine, toti oamenii de acolo, inclusiv colegii mei bloggeri, au fost martori la o altă tură de plâns de emoții și de frică.

De ce? Pentru că mi s-a întâmplat același lucru ca atunci când eram mică și am vrut sa încerc prima oară tiroliana. De îndată ce am ajuns sus, pe platforma din copac, mi-a trecut prin cap acea amintire și imediat au inceput palpitațiile, panica și evident că m-a bufnit plânsul.

Doar că de data asta nu am mai coborât înapoi, pe scări, ci m-am dat, într-un final, cu tiroliana peste lac. Cumva, s-a întâmplat minunea și mi-am învins măcar o parte din frica de înălțime, și anume acea amintire groaznică din copilărie.

Desigur, să nu credeți că experiența mea a fost minunată și perfectă. Nicidecum. Ba chiar m-am și lovit la aterizare din propria mea neatenție, pentru că am cam ratat-o din cauza că nu reușeam să-mi deschid ochii de frică, cât timp eram în aer. Acum am o mică rană pe antebraț, de care sunt chiar foarte mandră. :))

Nu știu însă de unde mi-a venit curajul să o fac și p-asta. Poate datorită Laurei, care a știut mereu ce să-mi spună, ca să nu mă simt cumva aiurea din cauză că sufăr de acrofobie, și fetelor de la agenția V+O Communication, care m-au susținut pe parcurs. Iar emoțiile de la final mi le-a alungat definitiv Răzvan Roșu, Corporate Affairs Manager la Amway, care mi-a oferit cele mai frumoase cuvinte de încurajare și un adevărat sentiment de siguranță.

Datorită acestor oameni pot declara că nu îmi mai este teamă de a mă da cu tiroliana dar, mai mult, ei mi-au aratat că nu sunt singură în această luptă cu frica mea de înălțime și că nu ar trebui să-mi fie rușine atâta timp cât fac tot posibilul să ies din zona mea de confort și să continui să o combat, acceptând toate provocările care îmi ies în cale.

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥