Cum A Fost în Tabăra de Snowboard Fresh Meat

Iarna ai putea să stai să hibernezi cu perne de seriale și baloți de cărți sau ai putea să-i dai corpului tău mai multe shoturi de mișcare într-o tabără ce promovează snowboardingul și de ce nu, să introduci acest sport în fiecare sezon.

 

Tabara de Snowboard Fresh Meat

 

Costurile

 

Mă dau de vreo câțiva ani pe snowboard după cum mă leagănă frunza, într-un derapaj care mă face, după o coborâre, să fiu cea mai sleită persoană din grup, așa că am hotărât să investesc 1540 lei în tabăra de snowboard organizată de Fresh Meat la Arena Platoș în Păltiniș. Organizatorii ne-au combinat în mașini, așa că drumul dus-întors a fost 60 lei. Masa de prânz îți mai scoate 20-30 lei, o apă pe pârtie e 5 lei și un vin fiert 6 lei.

 

Mâncarea

 

Tabăra îți oferă 2 mese pe zi: un mic dejun cu de toate, cât să-ți dea energie câteva ore bune și o cină cu niște porții imense de grătar, paste, gulaș sau ce se mai gătește în ziua respectivă. Din păcate nu a fost desert, dar oamenii cabanei ne-au dau într-o seară ingredientele pentru clătite, ceea ce a fost minunat.

 

Nu am dat de magazine în stațiune, dar am fost pusă la curent cu treaba asta așa că mi-am luat prostii de mâncat, apă și alcool din Sibiu. Există chiar la intrare în oraș un complex cu Kaufland, Carrefour și Auchan.

 

Pe pârtie, potolul vine de la rulotele cu burgeri, hotdog și cartofi prăjiți sau de la restaurantul cu intrare dubioasă.

 

Cazarea

 

Cazarea se face în cabana Vila Dintre Brazi în camere de 2 sau 4 persoane. Încălzirea vine printr-o centrală, care mai dă rateuri la anumite camere, dar oamenii sunt la curent cu această bubă și-ți pun la dispoziție aeroterme. Altfel, în sala de mese e cald de poți pune la dospit toți cozonacii din lume.

 

Noi am fost 31 de cabană și la ora 17, când ajungeam de pe pârtie, boilerul nu prea făcea față ca toți să se îmbăieze cu apă caldă. Dacă erai răbdător, pe la ora 19 puteai face un dus cu apă drăcească.

 

Tabara Snowboard

 

Snowboard Arena Platos

 

Programul de snowboarding

 

O parte am primit echipament de la oganizatori, ceilalți l-au primit de la rental, gratis, fiind inclus în prețul taberei. La 10 dimineața se pleca spre pârtie cu snowboardul în brațe pe o cărare înconjurată de brazi și zăpadă și în 10 minute ajungeam la pârtie. După o scurtă încălzire începea programul de 2 ore de luat lecții, urmat de o pauză, ca apoi să se reia alte 2 ore de curs.

 

În prima seară am fost grupați în funcție de nivelul fiecăruia, astfel că s-au format grupe de începători, intermediari și avansanți, iar pe parcursul taberei intructorii au tot permutat oamenii de la o grupă la alta. Cu fiecare evoluție, primeam acces de la instructor pe alte și alte pârtii, pârtia B (Poiana Poplăcii) a fost marea descoperire ce ne-a dat cu bine tuturor.

 

Instructorii ce i-am avut sunt persoane super pasionate, care se dau de ani buni pe placă și care au răbdare cât gecile lor supradimensionate. Zic asta mai ales că am avut parte de ditamai blocajul pe o pârtie patinoar și după 10 trânte cu genunchii de gheață, am decis să renunț și să mă reîntorc pe cea pe care învățasem primele mișcări. Daniel Felegan, cel ce mi-a fost intructor, a reușit să mă scoată din frustrare și să mă readucă pe pârtie, cu încrederea reparată.

 

Musai de luat genunchiere cu tine, mai ales daca ești începător, căci vremea nu o controlezi și sunt șanse să dai de o pârtie neprietenoasă care-ți face genunchii sfecle. În tabără nu am găsit de la cine să iau, dar există un mic Decathlon pe pârtie, așa că dacă le uiți acasă și ai nevoie, acolo mai ai o șansă.

 

Per total este fain tare ce se întâmplă în tabăra de la Arena Platoș organizată de echipa Fresh Meat. În 5 zile se leagă binișor snowboarding-ul de tine și pleci acasă cu dorințe de a reajunge cât mai curând pe o pârtie ca să pui în aplicare ce ai învățat și să continui să te perfecționezi.

 

Sporturi de iarna Paltinis

 

Arena Platos

 

Ce aș adăuga taberei

 

O oră de debriefing în grupuri mici după orele de curs, unde fiecare instructor să-și ia cursanții de vorbă despre ce a mers, ce nu, cum se poate îmbunătăți fiecare în parte.

 

Un mic party într-una dintre zile. Deși ne-am distrat în fiecare seară cu povești și jocuri (Alias, Witch Hunt, Catan – jocuri aduse de participanții la tabără) am simțit nevoia unei seri cu un pic de dans și un foc de tabără, mai ales că au fost câteva seri senine, numai bune de stat afară.

 

Musai să existe un maseur la cabană, contra cost bineînțeles. Aproape toți ne-am plâns de durerile de ceafă, umeri, spate, brațe sau picioare și visam la alinări frământoase, pe care le-am rezolvat cu cremă pentru dureri.

 

Un desert, într-una dintre zile sau o mică gustare (fructe) după orele de curs. Consumul de energie de pe pârtie face să ia naștere dintre cele mai simple fantezii culinare, unde niște clătite ar putea egala cu desertul preferat, orice numai cald și dulce să fie.

 

Tabara Fresh Meat

 

Articol scris de Mihaela Gheață.

4 Comentarii

Spune-ti parerea

4 thoughts on “Cum A Fost în Tabăra de Snowboard Fresh Meat

  1. Popa Irina

    Cât de frumos. Chiar as vrea sa am am ocazia a ma duc intr-o astfel de tabără cu sotul pentru ca nici la munte nu am apucat sa ajung. Anul acesta am admirat zăpada de la mine la tara dar as vrea sa ajung si pe la munte.

    Reply
  2. ghelbere elena

    Nu am fost intr-o astfel de tabara dar nici nu as merge. Consider ca este periculos(sunt o persoana foarte fricoasa, prapastioasa chiar).

    Reply

Spune-ti parerea

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.