Primul Escape Room Mobil Game of Thrones din Europa

În perioada 9-28 octombrie, Mega Mall va fi gazda primului Escape Room mobil Game of Thrones, realizat de HBO. Conceptul unic propus de HBO va fi disponibil în premieră în Europa, primii care vor avea șansa să îl încerce fiind chiar fanii din România ai îndrăgitului serial.

 

Escape-Room-Game-of-Thrones_1

 

Jocul compus din două etape dă șansa participanților să intre în pielea personajelor favorite și să devină membri ai Rondului de Noapte, nevoiți să găsească o cale de a deschide poarta Castelului Negru, să treacă Dincolo de Zid și să îl înfrunte pe Regele Noptii, în încercarea de a salva cele Șapte Regate.

 

În cadrul jocului, care va dura maximum 45 de minute, pot participa grupuri de până la 6 persoane. În timpul alocat, concurenții trebuie să apeleze la cunoștințele lor despre serial, să își folosească atenția la capacitate maximă și să învețe să colaboreze, jocul având etape complexe, care necesită puterea cumulată a participanților. Pe parcursul experienței pot fi acordate indicii, dar numai în cazul în care vor fi solicitate de către participanți.

 

Escape-Room-Game-of-Thrones_2

 

Escape Room-ul Game of Thrones se află în Mega Mall, la nivelul 1, iar pentru a putea participa, clienții Mega Mall trebuie să cumpere produse în valoare de minim 200 de lei, în perioada 06 – 28 octombrie, apoi să meargă cu bonurile din aceeași zi la Info Desk, de unde pot alege ziua și ora la care vor să participe alături de maximum 5 prieteni. Mai multe detalii și regulamentul jocului sunt disponibile pe www.megamallbucuresti.ro.

 

Escape-Room-Game-of-Thrones_3

 

Game of Thrones este o producție HBO și toate cele 7 sezoane pot fi urmărite în exclusivitate, oricând, pe HBO GO. În plus, serviciul oferă utilizatorilor peste 3000 de ore de conținut premium, accesibile de pe orice tip de device – TV, laptop, tabletă sau mobil.

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

1 Comentariu

Spune-ti parerea

One thought on “Primul Escape Room Mobil Game of Thrones din Europa

Spune-ti parerea