Fii Critică cu Trupul Tău și #CheckYourself!

După aproape o lună în care m-am simțit ca și când s-ar răzbuna corpul meu pe mine, perioadă pe care am petrecut-o mai mult în pat și în baie, simțindu-mă groaznic de rău, de parcă cine știe ce boală aș fi avut, vă încurajez ca atunci când vine vorba despre propria sănătate, să fiți foarte atente cu voi.

 

Eu una nu am avut ceva grav, doar o viroză nesuferită, dar în una din puținele zile în care m-am simțit mai bine am ales să iau parte la o activitate dedicată prevenției unei boli care ia multe vieți din rândul femeilor, și anume cancerul mamar.

 

pink-ride-event

 

Astfel, pe la începutul lunii octombrie, Nestlé FITNESS, în parteneriat cu Skirtbike, organizație nonguvernamentală care susține un stil de viață activ prin promovarea ciclismului urban în rândul femeilor, a organizat cursa roz pentru promovarea autoexaminării periodice a sânilor, ca metodă de prevenție a cancerului mamar.

 

Evenimentul a făcut parte din campania Pink Ribbon, o inițiativă globală derulată de Nestlé FITNESS cu scopul de a crește nivelul de conștientizare în rândul femeilor asupra importanței autoexaminării sânilor și de a promova starea de bine în toate aspectele vieții.

 

Sub îndemnul, “Fii critică cu trupul tău”, ediția Pink Ribbon de anul acesta încurajează femeile să acorde o atenție deosebită atunci când vine vorba despre propria sănătate, motiv pentru care peste 300 de participante au conștientizat importanța autoexaminării și au întâmpinat cauza Nestlé cu foarte multă deschidere și atitudine pozitivă.

 

sunshine-sarah-pink-ride

 

nestle-pink-ride-event

 

În spațiul special amenajat, participantele au vizitat cele trei zone – Fii pozitivă, Fii activă și Fii sănătoasă – menite să le încurajeze să aibă grijă de propria persoană. Astfel, doamnele și domnișoarele au învățat de la specialiști în domeniu cum să se autoexamineze periodic, au discutat cu Andreea Raicu, Director Editorial Andreearaicu.ro, despre importanța unei gândiri pozitive și s-au pregătit de cursă cu ajutorul unei sesiuni de yoga, oferită de Sorina Fredholm, Healthy Living Influencer.

 

După ce au vizitat cele trei zone, participantele au plecat cu bicicletele în cursa care a colorat capitala, acestea marcând susținerea cauzei Pink Ribbon printr-o piesă vestimentară sau un accesoriu roz. Alături de cursa roz, Nestlé FITNESS a inițiat pe Facebook evenimentul Check yourself, în care femeile se puteau înscrie pentru a primi notificări periodice și a transforma, astfel, autoexaminarea sânilor intr-o obișnuință.

 

nestle-pink-ride

 

pink-ride-andreea-raicu

 

Mie mi-au plăcut dintotdeauna campaniile Nestlé FITNESS, pentru că simt că rezonez mereu cu acestea și cauzele pe care le susțin, iar anul acesta, la fel ca și anul trecut, brandul mi-a adus aminte la timp să fiu critică cu trupul meu, deoarece asta înseamnă să mă asigur că sunt sănătoasă, pozitivă și activă. Așadar, nu uitați să fiți și voi la fel! 🙂

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Spune-ti parerea