Jurnal de Șantier: Acte și Birocrație Să Fie!
Am ajuns la partea plictisitoare a parcursului nostru în renovarea apartamentului, și anume obținerea autorizațiilor, documentelor și certificatelor necesare. Și am zis să vă povestim și pe blog despre asta, în caz că are careva nevoie de aceste informații la un moment dat. Nu de alta dar noi le-am adunat din vreo 3 surse: arhitecții, doamna de la biroul de informații și, desigur, Google.
Primul lucru pe care l-am facut noi a fost să întrebăm la primărie de ce documente avem nevoie și am găsit răspunsul, în mare parte, într-un pliant pe care doamna de la biroul de informații din cadrul primăriei sector 1 ne-a poftit să-l cititm.
În primul rând trebuie să știți ce anume vreți să faceti în cadrul renovării pentru că s-ar putea să nu aveți nevoie de astfel de autorizații de la primărie. Dacă vreți să schimbați parchetul, să zugrăviți, să modernizați baia (să înlocuiți sanitarele) sau să schimbați ușile sau geamurile, nu ar trebui să aveți nevoie de acte suplimentare. Noi am ales să și recompartimentăm apartamentul, așa că a trebuit să demonstrăm că nu afectăm structura de rezistență a blocului.
În vlogul cu numărul 4, dar și mai jos, am făcut o listă cu actele necesare pentru obținerea certificatului de urbanism, cu detalii la fiecare punct.
Cerere tip – Este acel formular veșnic necesar în care trebuie să scrieți datele voastre și ce anume intenționați să faceți, adică motivul pentru care solicitați certificatul de urbanism. Nu uitați să treceți clar numărul de telefon, poate aveți o șansă să se rezolve repede și să vă sune să vâ anunțe că este gata.
Actele de proprietate (opțional) – Am adăugat o copie a actului de proprietate al imobilului. Nu ne-am dat încă seama în ce circumstanță ar fi opțional. :))
Planuri cadastrale – Sunt acele schițe care evidențiază imobilul (blocul) în raport cu vecinătățile, case, alte blocuri, drum de acces, etc. IMPORTANT: Acestea se obțin de la O.C.P.I., taxa pentru obținerea acestora se achită cash în momentul predării cererii și aveți nevoie de planurile la scara 1:500 și 1:2000. Sunt gata în câteva zile lucrătoare și le poate ridica DOAR aceeași persoană care a depus cererea, pe baza CI-ului.
Extras de carte funciară – Se obține tot de la O.C.P.I., iese în câteva zile lucrătoare, se plătește taxa la momentul depunerii cererii și poate fi ridicat DOAR de persoana care a depus cererea, tot pe baza CI-ului. Acest extras este valabil 30 de zile de la data emiterii și poate fi solicitat de orice cetățean român.
Dovada achitării taxei – Este o taxă pentru emiterea certificatului de urbanism iar valoarea acesteia este în funcție de suprafața terenului pentru care se solicită. Până în 150mp costă 5 RON și se poate achita la ghișeul de taxe locale. Noi am achitat chiar în incinta primăriei S1.
Documentația tehnică:
Partea scrisă – Este un memoriu explicativ redactat de biroul de arhitectură, în care se explică ce anume se va modifica în imobil.
Partea desenată – Sunt planurile apartamentului în forma actuală și în forma ce urmează a fi realizată.
Asta e tot. Pare mai ușor decât este de fapt, pentru că aici avem toate informațiile corecte la un loc. :)) Sper că vă este de ajutor experiența noastră în obținerea acestui certificat și de asemenea sper să vă fie emis cât mai repede!
Aleka & Andrei.
#JurnaldeSantier
Sincer partea cu actele este cea mai urâtă din toate.. Stiu cum este! Te plimbă de la un ghișeu la altul toata ziua..pare usor dar nu este deloc. Oricum la urma pentru voi va fi cel mai bine, sa aveti casa voastră.
Am trecut prin toate astea, eu pentru o intrare de masina in curte am umblat cat pentru construirea unei case.
Ei Doamne! Asa de multe hartii iti trebuie? M-as lasa pagubasa sau as pune(nu este o firma care sa se ocupe?) pe altcineva sa se ocupe de aceasta parte.
Ba da, exista, dar ar insemn alti bani. :)) Asa ca ma folosesc si eu cum pot de Andrei, muahahaha!