PIATRAONLINE A Inaugurat Un Pavilion Expozițional Dedicat Pietrei Naturale

Dacă mă urmăriți, știți deja că eu și al meu am început recent procesul de renovare al viitorului nostru apartament. Pentru cei dintre voi care nu ați văzut încă vlogurile noastre, le găsiți sub hashtag-ul #JurnaldeSantier atât pe Facebook, cât și pe YouTube. Fiecare dintre noi are un stil preferat, așa că, pentru a le îmbina într-un mod cât mai armonios, am ales să lucrăm cu un birou de arhitectură.

 

PiatraOnline Pavilion Expozitional

 

Deși avem gusturi diferite, amândurora ne place piatra când vine vorba de design interior și exterior, și ne-ar plăcea să o integrăm cumva în conceptul apartamentului, în măsura în care se poate. Și cum de obicei atragi ceea ce-ți dorești, luna trecută am aflat că PIATRAONLINE își extinde showroom-ul cu un nou univers de inspirație sub conceptul unui Pavilion Expozițional.

 

PIATRAONLINE este primul, dar și cel mai mare magazin de piatră naturală din România, așa că nu puteam să nu mergem să explorăm și noua zonă de prezentare exterioară. Aceasta ocupă o suprafață de 800mp și peste 300 de modele de piatră naturală, și este la fel de spectaculoasă precum interiorul showroom-ului.

 

Piatra naturala PiatraOnline

 

PiatraOnline showroom

 

Pavilionul Expozițional este gândit ca o experiență completă care dezvăluie diferitele povești și personalități ale pietrei, pentru că nu e suficient să vezi și să atingi piatra naturală, trebuie să înțelegi ce poate deveni. Printre produsele expuse am găsit marmura, granitul, travertinul, ardezia, limestone și quartit, materiale potrivite pentru amenajările exterioare, dar care ar merge într-o oarecare măsură și pentru cele interioare.

 

Mai mult, showroom-ul exterior este conceput ca o galerie de artă, produsele fiind expuse în diferite zone cu influențe din patru stiluri: columbian, mediteranean, tradițional românesc și modern. Te poți pierde ușor prin el, deoarece arată ca un labirint făcut din piatră, sticlă, metal și plante naturale.

 

Pavilion Expozitional PiatraOnline

 

Pavilion expozitional piatra naturala

 

Showroom PiatraOnline

 

Deși am petrecut câteva ore bune la prima vizită, se întunecase când am ajuns și nouă ne-ar plăcea să vedem piatra expusă și la lumina naturală, deci sigur ne vom întoarce să admirăm spațiul expozițional și pe timpul zilei.

 

Mai jos puteți vedea live-ul pe care l-am făcut de la fața locului.

 

 

Vouă vă plac detaliile din piatră naturală?

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

10 Comentarii

Spune-ti parerea

AVON – 20 de Ani de când Sărbătorește Frumusețea Femeilor

Se împlinesc 20 de ani de când AVON face parte din viața femeilor din România prin produse inovatoare, șanse la sănătate și respect, dar și prin oportunități de dezvoltare. Aniversarea a fost celebrată săptămâna trecută printr-un eveniment de nota 10 la Grand Hôtel du Boulevard.

 

Invitatul special al serii a fost Sheri McCoy, CEO AVON, aflată pentru prima oară în România, la invitația echipei locale AVON, cu prilejul evenimentului aniversar. Prezentă ani la rând în cunoscutul top Fortune al celor mai puternice femei din lumea afacerilor, Sheri McCoy a devenit CEO al companiei AVON în luna aprilie a anului 2012 și s-a concentrat de atunci pe consolidarea afacerii și pe dezvoltarea acesteia pe termen lung.

 

AVON-Sheri-McCoy

 

Cu prilejul evenimentului aniversar, Stela Toderașcu – Senior Manager Commercial Marketing AVON România și Moldova – le-a povestit invitaților despre produsele vedetă din noul sezon. „La ceas aniversar, sărbătorim și portofoliul extraordinar care a făcut ca AVON să ocupe mereu o poziție de top în piața de cosmetice din România. Un nou parfum, un nou ambasador internațional, o explozie de culoare și texturi în colecția mark., un produs revoluționar de îngrijire a pielii și o colecție capsulă împreună cu unul dintre cei mai cunoscuți tineri designeri din România sunt vedetele noului sezon”, a declarat Stela Toderașcu.

 

Gama Fragrance se îmbogățește cu un nou parfum, care o are drept imagine pe cunoscuta actriță Eva Mendes și care aduce în premieră conceptul de layering în universul parfumurilor. Creat de parfumieri celebri, Eve Duet are un ambalaj unic, care înglobează două arome și care permite personalizarea parfumului în funcție de momentul zilei sau de starea de spirit.

 

AVON-Stela-Toderascu

 

AVON-Parfum-Eve-Duet

 

Și portofoliul mark. va avea o nouă vedetă în acest sezon. Rujul Liquid Lip este o explozie de culoare în 20 de nuanțe, cu primer încorporat, pentru un plus de hidratare și rezistență. Noul produs o are drept ambasadoare pe INNA și este disponibil în două tipuri de texturi – mată și lucioasă. Produsul poate fi testat și în aplicația AVON Make-up Mirror, unde utilizatorii pot încerca produsele de make-up AVON, în toate culorile și texturile disponibile. În plus, noua aplicație pune la dispoziție machiaje iconice realizate de make-up artistul AVON – Roxana Minea, opțiuni de setare a intensității produselor alese pentru a obține efecte variate, dar și trucuri interactive sau posibilitatea de a vedea în timp real rezultatele before & after. Produsele preferate pot fi selectate direct din aplicație și comandate apoi de pe www.avon.ro. Aplicația Make-up Mirror poate fi descărcată gratuit din AppStore și Google Play.

 

AVON-Ruj-Liquid-Lip

 

AVON-Miracle-Densifier-Volume-Collection

 

În skin care, AVON prezintă un produs inovator, ieșit de curând din laboratoarele institutului de cercetare AVON din New York: Anew Infinite Effects. Principiul de funcționare este simplu. Atunci când folosești luni de zile același produs anti-aging, pielea se obișnuiește cu formula, iar rezultatele încetează să mai apară. Anew Infinite Effects are o rețetă clară: o săptămână folosești crema numărul 1, o săptămână pe cea de-a doua, conform specificațiilor de pe ambalaj. Nu este un produs 2 în 1, ci un tratament sigur, construit pe baza a două formule inovatoare.

 

Miracle Densifier Volume Collection din gama Advance Techniques pentru îngrijirea părului o are drept ambasadoare pe Antonia. Noua gamă oferă părului un aspect dens și voluminos, dar și un plus de elasticitate datorită complexului de aminoacizi, vitamine și extract de alge.

 

Elementul surpriză care vine în completarea noutăților de beauty este lansarea colecției capsulă împreună cu Lana Dumitru, care cuprinde elemente vestimentare și accesorii în texturile și vizualurile care au consacrat brandul LANA.

 

AVON-Lana-Dumitru

 

Produsele vedetă din acest sezon vor fi lansate în următoarea ordine: Eve Duet pe 28 septembrie, Liquid Lip by mark., Advance Techniques Miracle Densifier Volume Collection și Anew Infinite Effects pe 19 octombrie, iar colecția realizată împreună cu Lana se va lansa în Broșura 16, începând cu 9 noiembrie. Produsele vor fi disponibile în broșură și pe www.avon.ro.

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

0 Comentarii

Spune-ti parerea

#JurnaldeSantier – Vlog Despre Renovarea Unui Apartament

Dupa cum probabil ca ați văzut, am început un nou proiect video în care eu și Andrei vă arătăm drumul nostru, pas cu pas, în renovarea apartamentului în care ne vom muta. Da, ați ghicit, ne mutăm împreună… din nou, dar de data asta la căsuța noastră.

 

Jurnal de Santier - Sunshine Sarah

 

Inițial am vrut să ne cumpărăm un apartament nou, de 3 camere, motiv pentru care am pornit căutările încă de acum 5 luni. Am căutat pe net ore întregi, am făcut liste și am mers la vizionari. Noi am vrut ca viitorul apartament să fie spațios, bogat în lumină naturală, în special în prima parte a zilei, și central sau măcar în apropierea unei stații de metrou. Am găsit câteva opțiuni, dar ce să vezi, apartamentele noi se dau foarte, foarte repede, iar cele care sunt în faza de construcție durează în jur de 8 luni până să fie gata să te muți în ele, așa ca am refăcut puțin planul și am decis să renovăm ce aveam deja.

 

Apartamentul în care ne vom muta a fost gândit cu 3 camere (dar are de fapt două), o baie cu cadă, o bucătărie închisă (în stilul anilor ’80) un hol imens și un balcon destul de spațios, însă nouă nu prea ne place compartimentarea lui. De oriunde ai vrea să mergi în altă cameră trebuie neapărat să treci prin actualul hol, care e lung cât apartamentul în sine. Am avut câteva discuții despre cum l-am modifica, dar de un lucru am fost siguri: trebuie să apelăm la specialiști! Așa că am început să căutăm un birou de arhitectură care să ne ajute cu amenajarea interioară (designul), recompartimentarea apartamentului astfel încât să pară mai spațios, dar să fie și mai eficient pentru viața modernă a anului 2017.

 

Am început din nou research-ul, de data asta în căutarea unui birou de arhitectură care să ne facă proiectul, dar și să îl poată pune în aplicare cu o firmă de construcții colaboratoare. Până la urmă ce rost are să avem în mână un proiect frumos dar să nu avem și pe cineva care să îl realizeze?! Am căutat pe Google, am cerut recomandări pe Facebook și ne-am pus pe treabă. Ne-am uitat împreună la fiecare portofoliu dintre cele recomandate și am făcut o listă cu “finaliștii”. Am avut grijă ca cei ce ajung pe listă să fie pe placul nostru (cât se poate din imaginile portofoliilor lor) și cel puțin la prima vedere să ne poată ajuta și cu partea de project management a șantierului, astfel încât ceea ce ei ne-au propus să fie și bine implementat.

 

Dacă vreți să vedeți cum arată în acest moment apartamentul, puteți să vă uitați la primul episod din Jurnal de Șantier, seria de vloguri despre renovarea viitoarei noastre căsuțe. Îl găsiți atât pe Facebook, cât și pe YouTube.

 

 

Suntem entuziasmați și sperăm să iasă bine în final. Știm că e drum lung până ne vom muta efectiv, dar toată lumea spune că în acel moment ne vom da seama că a meritat tot efortul și nervii întinși pe parcurs (în special cu birocrația).

 

Țineți-ne pumnii!

 

Aleka & Andrei.

3 Comentarii

Spune-ti parerea