Tag Archives: Avon

AVON-Sheri-McCoy

AVON – 20 de Ani de când Sărbătorește Frumusețea Femeilor

Se împlinesc 20 de ani de când AVON face parte din viața femeilor din România prin produse inovatoare, șanse la sănătate și respect, dar și prin oportunități de dezvoltare. Aniversarea a fost celebrată săptămâna trecută printr-un eveniment de nota 10 la Grand Hôtel du Boulevard.

 

Invitatul special al serii a fost Sheri McCoy, CEO AVON, aflată pentru prima oară în România, la invitația echipei locale AVON, cu prilejul evenimentului aniversar. Prezentă ani la rând în cunoscutul top Fortune al celor mai puternice femei din lumea afacerilor, Sheri McCoy a devenit CEO al companiei AVON în luna aprilie a anului 2012 și s-a concentrat de atunci pe consolidarea afacerii și pe dezvoltarea acesteia pe termen lung.

 

AVON-Sheri-McCoy

 

Cu prilejul evenimentului aniversar, Stela Toderașcu – Senior Manager Commercial Marketing AVON România și Moldova – le-a povestit invitaților despre produsele vedetă din noul sezon. „La ceas aniversar, sărbătorim și portofoliul extraordinar care a făcut ca AVON să ocupe mereu o poziție de top în piața de cosmetice din România. Un nou parfum, un nou ambasador internațional, o explozie de culoare și texturi în colecția mark., un produs revoluționar de îngrijire a pielii și o colecție capsulă împreună cu unul dintre cei mai cunoscuți tineri designeri din România sunt vedetele noului sezon”, a declarat Stela Toderașcu.

 

Gama Fragrance se îmbogățește cu un nou parfum, care o are drept imagine pe cunoscuta actriță Eva Mendes și care aduce în premieră conceptul de layering în universul parfumurilor. Creat de parfumieri celebri, Eve Duet are un ambalaj unic, care înglobează două arome și care permite personalizarea parfumului în funcție de momentul zilei sau de starea de spirit.

 

AVON-Stela-Toderascu

 

AVON-Parfum-Eve-Duet

 

Și portofoliul mark. va avea o nouă vedetă în acest sezon. Rujul Liquid Lip este o explozie de culoare în 20 de nuanțe, cu primer încorporat, pentru un plus de hidratare și rezistență. Noul produs o are drept ambasadoare pe INNA și este disponibil în două tipuri de texturi – mată și lucioasă. Produsul poate fi testat și în aplicația AVON Make-up Mirror, unde utilizatorii pot încerca produsele de make-up AVON, în toate culorile și texturile disponibile. În plus, noua aplicație pune la dispoziție machiaje iconice realizate de make-up artistul AVON – Roxana Minea, opțiuni de setare a intensității produselor alese pentru a obține efecte variate, dar și trucuri interactive sau posibilitatea de a vedea în timp real rezultatele before & after. Produsele preferate pot fi selectate direct din aplicație și comandate apoi de pe www.avon.ro. Aplicația Make-up Mirror poate fi descărcată gratuit din AppStore și Google Play.

 

AVON-Ruj-Liquid-Lip

 

AVON-Miracle-Densifier-Volume-Collection

 

În skin care, AVON prezintă un produs inovator, ieșit de curând din laboratoarele institutului de cercetare AVON din New York: Anew Infinite Effects. Principiul de funcționare este simplu. Atunci când folosești luni de zile același produs anti-aging, pielea se obișnuiește cu formula, iar rezultatele încetează să mai apară. Anew Infinite Effects are o rețetă clară: o săptămână folosești crema numărul 1, o săptămână pe cea de-a doua, conform specificațiilor de pe ambalaj. Nu este un produs 2 în 1, ci un tratament sigur, construit pe baza a două formule inovatoare.

 

Miracle Densifier Volume Collection din gama Advance Techniques pentru îngrijirea părului o are drept ambasadoare pe Antonia. Noua gamă oferă părului un aspect dens și voluminos, dar și un plus de elasticitate datorită complexului de aminoacizi, vitamine și extract de alge.

 

Elementul surpriză care vine în completarea noutăților de beauty este lansarea colecției capsulă împreună cu Lana Dumitru, care cuprinde elemente vestimentare și accesorii în texturile și vizualurile care au consacrat brandul LANA.

 

AVON-Lana-Dumitru

 

Produsele vedetă din acest sezon vor fi lansate în următoarea ordine: Eve Duet pe 28 septembrie, Liquid Lip by mark., Advance Techniques Miracle Densifier Volume Collection și Anew Infinite Effects pe 19 octombrie, iar colecția realizată împreună cu Lana se va lansa în Broșura 16, începând cu 9 noiembrie. Produsele vor fi disponibile în broșură și pe www.avon.ro.

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

AVON-INNA-mark.

AVON Lansează Brandurile de Machiaj Avon True și Mark

AVON, brandul numărul 1 pe piața de produse de machiaj din România, a lansat săptămâna trecută două noi branduri de machiaj, Mark și Avon True. Mai mult e atât, evenimentul local de lansare a noilor colecții s-a desfășurat în paralel cu cel global, organizat în New York City.

 

Colecția Avon True complimentează frumusețea naturală a femeilor și se bazează pe formule hrănitoare și rezistente, iar Mark este o colecție dedicată pasiunii pentru frumusețe, care le inspiră pe femei să experimenteze și să se exprime creativ prin intermediul machiajului. În noua colecție Mark puteți descoperi peste 200 de produse de machiaj, o paletă bogată de nuanțe intense și o mulțime de texturi noi.

 

AVON-INNA-mark.

 

Avon Mark

 

“Gama noastră de machiaj se înnoiește cu două branduri speciale, care definesc două laturi diferite ale femeii AVON. Noi credem că acestea formează un întreg pentru că în orice femeie AVON se găsește și o femeie True, și o femeie Mark. Aceasta este în același timp discretă și memorabilă, puternică și suavă, naturală și experimentală”, a declarat Stela Toderașcu, Marketing Manager AVON România și Moldova.

 

La evenimentul de lansare, INNA – imaginea Mark – a vorbit despre noua colaborare. “Sunt încântată să mă alătur echipei AVON. E un brand cu care mă identific pe deplin, care inspiră milioane de femei din toată lumea, le ajută să devină și să se simtă mai curajoase, mai îndrăznețe și mai independente. Atunci când te regăsești atât de mult în valorile și viziunea unui brand, acesta devine unul dintre preferatele tale. Așa s-a întâmplat și în cazul meu cu AVON”, a declarat INNA, imaginea Mark.

 

Avon True

 

Noutati Avon

 

Sunshine Sarah & La Chic Boutique

Credit foto: #OlafTheCamera

 

Produsele celor două noi branduri AVON vor fi disponibile începând cu 2 martie pe www.avon.ro.

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

advance-techniques-supreme-oils

Redescoperă-ți Părul cu Noua Gamă Advance Techniques

După cum știți, un păr puternic și strălucitor ca un diamant începe cu o îngrijire corespunzătoare. De aceea, AVON a lansat gamele Advance Techniques, fiecare venind în ajutor femeilor și problemelor sale cu părul pe care acestea le întâmpină.

 

Potrivite tuturor tipurilor de păr și cu o tehnologie inovatoare, inspirată de puterea diamantelor, produsele Advance Techniques sunt concepute pentru a adresa toate problemele părului, redându-i puterea și strălucirea.

 

advance-techniques-supreme-oils

 

Supreme Oils are la bază complexul Nutri cu 5 uleiuri (macadamia, camelie, migdale, semințe de struguri, marula) și include patru produse: șampon, balsam și mască tratament. Ritualul de îngrijire este completat de spray-ul elixir bifazic, cu o formulă ușoară, care se poate aplica atât pe părul ud, cât și uscat. Este produsul ideal pentru a-i oferi părului îngrijirea totală.

 

Celelalte game Advance Techniques sunt formulate în funcție de tipul de păr:

 

– Pentru volum uimitor: gama Ultimate Volume, îmbogățită cu colagen.

 

– Pentru strălucire în fiecare zi: gama Shine, cu tehnologia multi shine.

 

– Pentru a proteja culoarea părului: gama Color Protection, cu tehnologia color protect.

 

– Pentru un păr sănătos: gama Instant Repair, pe baza de cheratină.

 

– Pentru hidratare: gama Nourishment, îmbogățită cu ulei de argan.

 

advance-techniques-ultimate-volume

 

advance-techniques-shine

 

advance-techniques-instant-repair

 

advance-techniques-nourishment

 

Oricare dintre aceste game este completată perfect de cele trei serumuri: Dry Ends Serum, cu provitamina B5 și Tehnologia Multishine, pentru părul uscat și vârfuri despicate, Nourishing Hair Serum, cu ulei de argan, care asigură rezistența și sănătatea părului deteriorat și fragil, iar Frizz Control Hair Serum, cu proteine de mătase, pentru părul uscat și rebel, care netezește și calmează firele rebele.

 

advance-techniques-serum

 

Toate produsele sunt disponible pe www.avon.ro începand de astăzi. Pe voi ce gamă v-ar interesa cel mai mult?

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥