Tag Archives: Boots

5 reguli de buna purtare cu tenul tau

Desi suntem deja in noiembrie, vemea rece se pare ca nu doreste sa-si arate adevarata fata si ne cam joaca feste; azi – soare si 25 de grade, de avem impresia ca e primavara, maine – vant si ploaie, de ne intrebam cine a uitat deschis robinetul acolo sus.

 

Veti spune ca e mai bine asa decat sa fie nonstop vreme urata sau ninsoare, asa cum eram obisnuiti in copilarie. Intr-un fel sunt de acord, deoarece iubesc soarele si vremea frumoasa, dar pe de alta parte imi dau seama ca aceste schimbari bruste ne dau peste cap atat organismul, cat si tenul.

 

Discutand despre ingrijirea generala a pielii in sezonul rece, stim deja ca in aceasta perioada ea se usuca si are nevoie de o protectie aparte. Asadar, pe langa crema de fata obisnuita, mastile de fata, balsamul de buze si un demachiant delicat, e nevoie de ceva mai mult pentru ca tenul sa-si pastreze supletea.

 

 

De aceea m-am gandit sa impart cu voi cateva tips & tricks pentru anotimpul rece, care sunt sigura ca va vor ajuta sa va mentineti tenul frumos si sanatos.

 

1. Sistem/aparat de umidificare. Iarna, lipsa umiditatii poate cauza, pe langa diverse probleme de sanatate, uscarea pielii si iritatii. Daca nu stiati, gradul optim de umiditate este cuprins intre 45-55%, dar sursele de caldura in combinatie cu o aerisire slaba favorizeaza uscarea aerului determinand aparitia alergenilor.

 

Astfel, umidificatoarele furnizeaza umiditatea confortabila si propice sanatatii noastre si a tenului nostru. Puteti gasi o gama variata de umidificatoare pe eMAG.ro sau in farmacii.

 

 

2. Exfolierea tenului este un pas foarte important ce ar trebui inclus in rutina noastra de ingrijire. Daca in sezonul cald nu vi se pare necesar, toamna si in special iarna este indicat sa-l puneti in practica, daca doriti ca tenul vostru sa fie optim hidratat. Cu ajutorul unui exfoliant facial reusim sa indepartam celulele moarte si impuritatile care ne acopera tenul.

 

In acest mod, nu vom mai avea pori blocati, crema hidratanta intrand mai usor in piele. Este de ajuns sa faceti asta o data pe saptamana, fie ca aveti ten normal, gras, uscat sau matur. Unul din gelurile mele preferate exfoliante este cel de la Ivatherm, acesta fiind bun si pentru o piele sensibila.

 

 

3. Crema hidratanta pe baza de ulei. O astfel de crema va ajuta tenul sa nu-si piarda din umiditate. Este de preferat sa alegeti o crema cu textura onctuoasa, deoarece cremele si lotiunile obisnuite nu fac de obicei fata schimbarilor de temperatura.

 

Cand vine vorba de astfel de produse, aveti de unde alege. Un exemplu ar fi crema de fata L’Oreal Nutri-Gold Silk, o crema imbogatita cu uleiuri pretioase, calciu si iasomie pentru un efect hranitor si protector.

 

 

4. Crema cu protectie solara. Nu spuneti “la revedere” protectiei solare, chiar daca vara s-a terminat. Razele soarelui va pot afecta tenul chiar si in anotimpul rece, asa ca aplicati o crema cu SPF 15 sau 20 inainte de a iesi din casa, pentru o protectie optima.

 

Puteti alege un produs ce combina hidratarea cu protectia solara, precum crema de fata hidratanta Botanics All Bright cu SPF 15 de la Boots, pe care o puteti gasi in farmaciile Sensiblu.

 

 

5. Uleiul din seminte de in sau canepa. Desi ambele tipuri de ulei nu au un gust extraordinar, acestea sunt bogate in acizi grasi omega 3 si omega 6, care sunt esentiali organismului. Pe langa alte beneficii pe care le au asupra sanatatii noastre, uleiul de in si uleiul de canepa ajuta la hidratarea organismului din interior catre exterior.

 

Aplicate pe piele, uleiurile hidrateaza pielea uscata si redau stralucirea naturala, iar datorita acizilor grasi au si proprietati antiinflamatorii, ce ajuta la tratarea unor afectiuni precum acneea si rozaceea. Aceste uleiuri pot fi gasite si sub forma de capsule: cele de in in farmacii si plafare, iar cele de canepa pe site-ul Canah.com.

 

 

Ce implica rutina mea de ingrijire?

 

In principiu, toate produsele de mai sus si nu numai. Eu personal le iau in considerare toate, deoarece am un ten destul de sensibil ce are nevoie de protectie maxima in aceasta perioada. Daca vara nu am probleme cu roseata, se pare ca, incepand cu toamna, lucrurile se schimba si din cauza vantului rece mi-apar pete rosii in obraji.

 

De aceea rutina mea zilnica actuala este destul de stricta. Primul lucru pe care il fac dimineata este gimnastica faciala despre care va vorbeam aici, pe care o practic in fiecare zi, fie in fata oglinzii, fie in timp ce imi pregatesc cafeaua. Numarul doi pe lista este demachierea. Dupa ce las un pic tenul sa respire, aplic un serum de corectare a petelor de pe fata si apoi o crema hidratanta cu SPF 15. Daca imi simt zona ochilor mai uscata, aplic si o crema speciala pentru ochi. Apoi vine randul machiajului si sunt pregatita pentru o noua zi!

 

Dar sa nu credeti ca am terminat… Ca sa nu am probleme cu deshidratarea tenului, am foarte mare grija ce consum pe parcursul zilei. Nu degeaba va spuneam mai sus de acel ulei de canepa. De cand l-am descoperit, il folosesc de fiecare data la salate, paste sau orez. Si sa nu uitam momentul cel mai iubit de catre persoanele vesnic ocupate – seara. Desi cand ma intorc acasa tot ce am chef sa fac este sa lenevesc sau sa dorm, nu uit niciodata sa repet procesul demachiere – serum – crema, inlocuind desigur crema de zi cu cea de noapte.

 

Voi cum va pregatiti tenul pentru sezonul rece?

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

 

*Acest articol a fost scris pentru Scoala de Beauty Blogging by L’Oreal Paris.

Tenul normal – perfectiune sau problema?

Desi nu scriu prea mult pe blog despre ingrijirea tenului, am un ritual destul de strict si incerc sa-mi mentin tenul tanar si sanatos. Eu am un ten normal, ce tinde sa devina uscat si sensibil iarna, in general. Nu am pori dilatati, nici puncte negre, nici prea multe riduri de expresie si mi se spune deseori ca am tenul perfect, ca de portelan. Stiu, veti spune ca la 24 de ani e absolut normal sa fie intr-o forma grozava, dar aflati ca nu sta chiar asa treaba.

Eu am un ten curat si sanatos de cand ma stiu, noroc cu gena familiei mele. Dar asta nu inseamna ca nu am vazut niste schimbari dupa ce am trecut de pragul varstei de 20 de ani. Timp de ceva vreme nu am putut sa-mi hidratez tenul cum trebuie, deoarece nu gaseam o crema de fata simpla, hidratanta, cu SPF, care sa-mi mearga. Am incercat multe de-a lungul timpului si pana si unele dermatocosmetice imi faceau rau, aparandu-mi diverse bubite sau pete rosii pe fata.


Asadar, azi vreau sa va vorbesc despre produsele mele preferate de ingrijire a tenului, produse simple, pentru un ten normal, fara proprietati mirobolante. Produse pentru un ten tanar, pentru ca si tenul tanar are nevoie e ingrijire.

1. Boots No7 Beautiful Skin

De gama aceasta m-am indragostit toamna trecuta, dupa ce am incercat-o la un eveniment Boots. Mi-au placut mult produsele Beautiful Skin pentru ten normal/uscat, dar spre iarna m-am indreptat catre cele pentru ten uscat/foarte uscat. Cleansing Balm-ul pentru ten uscat/foarte uscat m-a ajutat foarte mult in perioada rece, dizolvand pana si cel mai dificil machiaj, in acelasi timp hidratandu-mi tenul.  In ceea ce priveste crema de zi, nu mi-a creat probleme, intra usor in piele si e o baza buna de machiaj.


2. Aqua Treatment de la Capra Nera

De Capra Nera v-am mai spus ca imi place deoarece au produse de calitate, chiar daca sunt cam piperate la pret. In primavara am ajuns la lansarea acestei game, iar de curand am inceput sa o si testez. Aqua Treatment este format din 4 produse: gelul de curatare, apa tonica reechilibranta, masca-gel si crema de zi. Dupa aproape o luna de cand o testez, pot spune ca gama se tine de promisiune: netezeste pielea si retine umiditatea eficient, tenul meu fiind hidratat pe toata durata zilei.


3. Forever Living Aloe Lotion

Sunt fana Forever Living de aproape un an, de cand am aflat de bauturile lor nutritive. De atunci imi cumpar constant cate ceva de la ei: pasta de dinti Forever Bright, balsamul de buze Aloe Lips, lotiunea Aloe Heat pentru dureri musculare si, in final, lotiunea hidratanta cu Aloe. Pe langa Aloe Vera, aceasta mai contine ulei de Jojoba si vitamina E. Formula este completata de colagen si elastina, pentru a mentine pielea neteda si supla. Aceasta lotiune, desi nu e destinata strict tenului, mi se pare extraordinara. A fost singura crema care a facut fata petelor cauzate de varicela, cat si arsurilor solare. Singura problema la ea ar fi faptul ca nu e o baza buna de machiaj. Desi hidrateaza in profunzime, lasa pielea mata si e foarte dificil de aplicat apoi fondul de ten.

Acesta ar fi Top 3-ul meu cu privire la cremele ideale pentru un ten normal. Desigur, ritualul meu de ingrijire contine toate etapele necesare: demachiere, tonifiere, hidratare, iar din cand in cand ma mai rasfat cu cate o masca de fata sau un scrub. Dar despre acestea va voi povesti alta data.

Voi ce tip de ten aveti si cum il ingrijiti?


Lots of love,
Aleka Sarah.

*Acest articol a fost scris pentru Scoala de Beauty Blogging by L’Oreal Paris.

Culori noi in colectia de make-up Boots No7

Despre Boots am mai vorbit anul trecut, cand va spuneam de lansarea gamei de ingrijire Beautiful Skin. M-am indragostit atunci de produsele lor pentru ten normal si chiar ma intrebam cand vor fi disponibile si in Romania produse noi de make-up, deoarece Boots No7 chiar mi se pare un brand de incredere.

Nu a trebuit sa astept prea mult, deoarece luna trecuta am primit vestea cea buna: lansarea noilor produse de machiaj No7. Ca de obicei, noua gama are la baza traditia care i-a consacrat, aceea de a oferi produse de cea mai inalta calitate la preturi accesibile.


Sa incepem cu tenul. Fondul de ten Stay Perfect (75 lei) este special conceput pentru toate tipurile de ten, avand o textura usoara si promite sa acopere ridurile fine si petele, rezistand pe piele pana la 8 ore. Pentru un ten perfect mat, Boots No7 ne propune Beautifully Matte (73 lei), care are o formula special conceputa pe baza de pudra ce absoarbe excesul de sebum.

Pe langa acestea, mi-au atras atentia si noile iluminatoare, disponibile in doua nuante, Pink si Peach. Prefer de multe ori sa combin fondul de ten sau BB cream-ul cu putin iluminator, pentru acel aspect de ten sanatos si luminos. Pretul acestuia este de 60 lei.


Si, daca tot suntem la capitolul ten, No7 ne propune si cateva produse pentru finisarea machiajului si mascarea imperfectiunilor. Eu, spre exemplu, nu ies niciodata din casa fara putina pudra pe nas si fara un anticearcan in geanta. Motiv pentru care deja am pus ochii pe Radiant Glow (60 lei), un concealer usor cu particule iluminatoare.


Pentru machiajul ochilor, avem o gama variata de nuante, fie ca vorbim de paletele trio (50 lei), fie de fardurile crema (52 lei), care sunt numai bune de purtat pe plaja sau la piscina.


In ceea ce priveste genele, Boots No7 ofera cate o varianta de mascara pentru fiecare necesitate, fie ca vorbim de volum, alungire, definire sau curbare. Preferata mea este No7 Lash Adapt Mascara (55 lei), care ofera un volum sesizabil genelor de la primele doua straturi, pentru un look de zi perfect. Iar pentru un volum de impact, poti adauga pana la 6 straturi de mascara.


Si am ajuns si la buze, pentru care Boots No7 au pregatit doua variante de rujuri, Moisture Drench, care promite hidratare, si Stay Perfect, care promite rezistenta pana la 8 ore. Pretul fiecaruia este de 40 lei.


Cum vi se par noutatile de la Boots No7?
Ce produs vi se pare o achizitie buna pentru vara aceasta?


Lots of love,
Aleka Sarah.