Tag Archives: Egoist

Rasfat de inceput de primavara: o vizita la salon Egoist

Nu sunt de obicei fidela unui anume salon, deoarece imi place sa experimentez, dar sunt cateva saloane care mi-au ramas intiparite in minte, datorita atmosferei si a oamenilor simpatici si bine pregatiti, la care ma intorc cu drag de fiecare data. Unul dintre acestea este Egoist, cel de pe Calea Dorobantilor nr. 91.

 

Desi cand vine vorba de mers la coafor pentru un spalat si coafat, nu sunt pretentioasa, atunci cand vorbim de tuns si vopsit, este cu totul alta poveste. Am avut multe experiente neplacute in trecut cu anumiti hair stylists, care ba nu imi ascultau dorintele, ba nu stiau ce sfaturi sa-mi ofere atunci cand le ceream. Pur si simplu nu exista comunicare, iar asta este un mare minus, din punctul meu de vedere.

 

Salon Egoist Dorobanti

 

Salon Egoist

 

Despre asta am discutat si cu Smaranda Bronisevski, la ultima mea vizita la Egoist. Era prima oara cand mergeam la ea, dar mi-a lasat o impresie foarte buna chiar din primele minute; asa de buna incat am devenit clienta sa fidela. La 24 de ani ai sai, nu ai zice ca ar avea multa experienta intr-ale parului, insa ea are acel har care o face un hair stylist veritabil. Este genul de persoana cu care poti vorbi vrute si nevrute, dar cel mai important este faptul ca poti discuta cu ea despre parul tau.

 

Cred ca multe dintre noi ne dorim anumite lucruri pe care probabil parul nostru sau forma fetei nu ni le poate oferi, asa ca e bine sa apelam la un specialist cand vrem o schimbare. Ai parul scurt si vrei sa-l lasi sa creasca, dar arata dubios la lungimea actuala si nu stii ce sa-i faci? Vrei sa-ti deschizi putin culoarea, dar fara decolorare in prealabil? Smaranda iti va oferi cateva sfaturi si optiuni, iar la final vei pleca din salon cu zambetul pana la urechi, mai mult decat multumita de noua coafura.

 

Salon Egoist

 

Vopsit salon Egoist

 

Eu am pornit spre Egoist cu ideea ca vreau sa imi tund doar varfurile, deoarece vreau sa-mi las parul lung, plus o schimbare de culoare, gandindu-ma la un blond-capsuna. De fapt, eu imi doream o nuanta mai deschisa, primavaratica, dar fara sa apelez la decolorarea parului. Smaranda mi-a spus de ce este cam greu de ajuns la acea nuanta de blond fara macar putina decolorare si mi-a recomandat sa incercam asta undeva pe la inceputul verii. Astfel, am ajuns sa optez de data aceasta pentru nuanta Wella Koleston 88/43, un aramiu-auriu intens, putin mai deschis fata de culoarea mea initiala.

 

Apoi Smaranda mi-a sugerat sa tundem putin mai mult din par decat mi-as fi dorit, deoarece aveam parul filat destul de mult si trebuia sa scap de partea aceea care acum arata destul de urat, daca intentionez sa-mi las parul sa creasca intr-un bob lung uniform. Zis si facut! M-am lasat pe mana ei si nu am regretat nimic. Aveam nevoie de o schimbare, iar pentru ca parul meu sa arate asa cum imi doresc, sunt constienta ca nu pot ajunge acolo dintr-odata, ci treptat.

 

Salon Egoist

 

Tuns salon Egoist

 

Vizita salon Egoist

 

Review salon Egoist

 

Salon Egoist

Credit foto: Octav Mardale.

 

In plus, cred ca cea mai mare satisfactie am avut-o si o am in continuare atunci cand vad ca, chiar si dupa mai bine de o saptamana, parul meu este la fel de usor de coafat si arata ingrijit, sanatos si stralucitor, ca si cum as fi iesit chiar atunci de la coafor. E clar ca ma voi programa din nou la Egoist si peste o luna-doua. 😀

 

Daca va tenteaza sa le faceti si voi o vizita, puteti gasi mai multe detalii pe site-ul www.salonegoist.ro, unde Egoist va asteapta si cu oferte interesante in fiecare zi.

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥