Este uimitor cum ultimele luni din anul 2016 ne aduc atâtea filme bune! Doctor Strange, Fantastic Beasts sau Rogue One sunt cele mai spectaculoase premiere care pot fi urmărite lunile acestea pe marile ecrane din țară, în special în format IMAX 3D, disponibil doar la Cinema City.
Filmul “Doctor Strange”, produs de Studiourile Marvel, spune povestea fascinantului neurochirurg Dr. Stephen Strange, a cărui viață se schimbă pentru totdeauna după un accident de mașină în urma căruia devine incapabil să-și mai folosească mâinile. Când medicina tradițională nu îl mai poate ajuta, este forțat să caute vindecare și speranță într-un loc improbabil, fiindu-i astfel deschisă calea către secretele magiei. Filmul are o distribuție de top, care îi include, printre alții, pe Benedict Cumberbatch, Tilda Swinton, Rachel McAdams și Mads Mikkelsen.
“Fantastic Beasts and Where to Find Them” ne reintroduce în lumea lui J.K. Rowling și prezintă aventurile scriitorului Newt Scamander (interpretat de actorul Eddie Redmayne) în comunitatea secretă de vrăjitoare și vrăjitori din New York cu șaptezeci de ani înainte ca Harry Potter să citească acea carte cu același nume în primul an la Hogwarts. Odată intrați în această lume fantastică și frumoasă, plină de creaturi neastâmpărate, dar adorabile, nu veți mai dori să ieșiți din sala de cinema.
“Rogue One: A Star Wars Story” prezintă aventura epică din franciza Star Wars, însă dintr-o altă perspectivă. Filmul spune povestea lui Jyn Erso (Felicity Jones), tânăra mercenară a Rebeliunii, care este trimisă în cea mai mare provocare a vieții ei, să fure planurile din Death Star, cea mai puternică armă de distrugere pe care o are Imperiul. Acest eveniment cheie de pe parcursul poveștilor Star Wars unește oameni obișnuiți, care aleg să facă lucruri extraordinare. Făcând acest lucru, ei devin o parte din ceva măreț, mai important decât ei înșiși.
Acestea sunt genul de filme pe care nu veți regreta să le vedeți în sălile T IMAX din AFI Palace Cotroceni din București sau Shopping City Timișoara, deoarece experiența cinematografică va fi una deosebită atât datorită filmelor în sine, cât și a sălilor, unde totul este personalizat şi perfecționat pentru a te face să simți că ești parte din film.
Combinaţia armonioasă dintre ecranul uriaș, imaginile clare ca lacrima, sunetul perfect care te înconjoară de pretutindeni și arhitectura specială a sălii de cinema vă oferă o vizionare unică și captivantă. Mai mult, exclusiv în IMAX, secvențele se vor extinde pe verticală pentru a umple întregul ecran, oferind mai multă acțiune decât ecranul standard, de o claritate și culoare neegalate.
Toate filmele sunt distribuite de Forum Film România, primele două fiind deja disponibile în cinematografe, iar ultimul având avanpremiera pe 15 decembrie 2016.
Lots of love,
Aleka Sarah. ♥