Tag Archives: Love by Design

Farmec romanesc pe covorul rosu la avanpremiera Love by Design

Asa cum va anuntasem zilele trecute, miercuri seara am avut ocazia de a merge la avanpremiera filmului Love by Design, despre care sunt sigura ca ati auzi deja o gramada de lucruri interesante. Am vrut sa fiu oarecum in ton cu tematica filmului, adica un mix intre glam si traditional, asa ca am ales sa port o rochie marca The ITem. Cred ca se vede pe fata mea ca eram foarte entuziasmata sa vad filmul si va spun sincer ca nu m-a dezamagit.

 

 

Eram pregatita sa vad o comedie romantica savuroasa, cu personaje simpatice si peisaje romanesti incantatoare; un film despre redescoperire, pasiune, dragoste si, in mod special, despre familie. Pelicula reprezinta debutul cinematografic pentru Giulia Nahmany, care joaca rolul visatoarei Danielle. “Iubesc energia si pasiunea Giuliei. Si-a asumat in intregime rolul lui Danielle, cu toate ciudateniile si imperfectiunile ei, aducand mult farmec si umor personajului”, spune regizorul filmului, Michael Damian.

 

 

 

Vorbind despre rolul ei, in timpul sesiunii de Q&A care a avut loc dupa vizionarea filmului, Giulia spune: “Am trait cu totul personajul lui Danielle. Din momentul in care am inceput sa ma pregatesc pentru rol, m-am deconectat, practic, de lumea reala. Eram ea.” Alaturi de aceasta, au jucat si cativa actori straini celebri, precum Jane Seymour (celebra actrita din serialul Dr. Quinn) si David Oakes (actor britanic devenit faimos odata cu rolul Juan Borgia din serialul Familia Borgia) si actorul canadian David Lipper.

 

 

 

Distributia a fost intregita de binecunoscuti actori romani, precum Manuela Ciucur, Ela Prodan, Silvia Nastase si Gavril Candea. De altfel, in timpul sesiunii de Q&A, actrita Ela Prodan si-a amintit cum Michael Damian a recunoscut in timpul filmarilor ca “singura diferenta dintre actorii romani si cei britanici este limba vorbita”.

 

Mie mi-a placut foarte mult si rolul Elei, si anume efervescenta Sophia, cat si actrita in sine. Din ce am inteles, acesteia nu i-a fost deloc greu sa intre in rol, deoarece ea chiar asa este in viata de zi cu zi. Se pare ca si regizorul a fost de acord cu ea, deoarece i-a spus de la bun inceput sa se comporte normal, ca si cum ar fi ea insasi Sophia.

 

 

Pelicula este prima productie a Goldline Production International si a fost proiectata prima oara in Statele Unite la Newport Beach Film Festival 2014, unde Giulia Nahmany a primit premiul pentru debut cinematografic. Iar de astazi il puteti viziona si in cinematografele din tara, fiind distribuit de Forum Film Romania.

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

Pregatiri pentru #LoveByDesignMovie

Daca saptamana trecuta va vorbeam despre Giulia Nahmany si debutul ei cinematografic, Love by Design, in seara asta este avanpremiera filmului si sper tare mult sa nu ma lase la greu bateria telefonului meu, ca sa pot posta pe Facebook de la fata locului pentru voi.

Cu aceasta ocazie m-am gandit sa recreez machiajul realizat de Silviana, make-up artistul meu preferat MAC. Am trecut pe la ea saptamana trecuta, in magazinul MAC din mall Promenada, si mi-a oferit o sesiune speciala de machiaj cu tema “glam mioritic”, inspirata chiar de ideea  din spatele filmului: glam-ul New York-ului si farmecul Transilvaniei.

De asemenea, aseara mi-am compus si tinuta pentru marele eveniment. Voiam cumva sa combin glam-ul cu traditionalul si in ceea ce priveste outfit-ul meu, si cred ca mi-a iesit. Astfel, am ales sa port o rochie alba cu motive traditionale romanesti de la The ITem si pantofii mei preferati Il Passo, ce fac parte din colectia Essential din sezonul trecut.

Sunt foarte curioasa sa aflu parerile voastre. Cum vi se pare machiajul? Dar tinuta? Apropo, nu uitati sa stati cu ochii pe pagina de Facebook Sunshine Sarah pentru mai multe poze din seara aceasta!

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

Despre Love by Design cu Giulia Nahmany

Unul din motivele pentru care ma bucur ca sunt blogger este faptul ca datorita acestei pasiuni intalnesc multe persoane interesante, cu o personalitate frumoasa, care ma inspira. In aceasta categorie intra si Giulia Nahmany, femeie de afaceri si antreprenoare, personalitate TV si cantareata, iar mai nou si actrita.

 

Astazi am avut ocazia sa o cunosc, intr-un cadru restrans, la o cafea aromata in Starbucks Promenada, si va spun drept ca m-a impresionat. De ce? Deoarece la varsta de 30 de ani a decis ca lipseste ceva din viata ei, ca vrea altceva si a mers pana in panzele albe pentru a obtine ceea ce si-a dorit.

 

 

Astfel a reusit impreuna cu o echipa romano-americana sa faca un film, pe care sincer de abia astept sa-l vad, si anume Love by Design. Acesta este o comedie romantica ce o are in prim-plan pe Danielle Luca (Giulia Nahmany), a carei viata se schimba rapid cand Vivien Thompson (Jane Seymour), redactorul-sef al faimoasei reviste “Beguile” din New York, o concediaza din postul de Fashion Editor, ea fiind nevoita sa se intoarca acasa, in Romania, unde porneate intr-o calatorie de redescoperire.

 

 

 

Love by Design a fost filmat aproape in totalitate in Romania, atat in Bucuresti, in locuri precum Palatul Bragadiru si Teatrul Bulandra, cat si in inima Transilvaniei, in Sighisoara. Mi se pare fantastic cum a reusit Giulia sa puna pe roate o coproductie romano-americana ce va fi distribuita la nivel international. Iar la cat de frumoasa, entuziasmata si bubbly e, nu e greu sa-ti dai seama cat de usor l-a ademenit pe regizorul Michael Damian sa ia parte la acest proiect.

 

Pe langa multe momente amuzante, Giulia ne-a mai marturisit cum David Lipper, actor ce are si el un rol in film, a ajutat-o in perfectionarea rolului sau si cat de emotionata era la prima filmare alaturi de partenerul sau de platou, David Oakes. Desi toata experienta filmarii peliculei a fost ca un adevarat boot camp, cu trezirea dis-de-dimineata si filmari ce durau si pana la 14 ore, actrita este foarte mandra de ceea ce a realizat si e nerabdatoare sa vina ziua avanpremierei.

 

 

Si, asa cum v-am mai spus, eu sunt la fel de narabdatoare, deoarece filmul mi-a starnit interesul de cand am vazut trailerul. Acesta este distribuit de Forum Film Romania si va avea premiera pe data de 31 octombrie 2014.

 

Ce ziceti, ne vedem la film?

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥