Toamnă de Vis în Sighișoara

Pe la începutul acestui an mi-am propus să fac ceva ce de mult îmi doream, și anume să călătoresc. Îmi place nespus de mult să mă plimb prin locuri străine și să învăț despre culturi noi, dar până de curând nu reușeam să mă mobilizez și să călătoresc cât de mult aș fi vrut. Motivele cred că le bănuiți și voi: lipsa de timp sau de bani, partenerul nepotrivit sau teama de a pleca singură prin lume.

 

Ei bine, începând cu acest an, din întâmplare sau cu puțin noroc (dar și ceva muncă), am ajuns să am tot ce îmi trebuie pentru a putea pleca în călătoriile dorite. Însă mi-am dat seama de o chestie. Făcând un calcul, se pare că am vizitat mai mult alte țări, iar pe a mea mai deloc. Motiv pentru care prin octombrie am organizat împreună cu al meu o escapadă la Sighișoara.

 

cetatea-sighisoara

 

turnul-cu-ceas-sighisoara

 

Unde să te cazezi în Sighișoara

 

Am avut la dispoziție vreo 4 zile, destule, zic eu, pentru a vedea tot ce se poate pe acolo. Pentru cazare am căutat cele mai bune oferte pe Booking.com. Fiind vorba de Sighișoara, nu voiam nici lux, dar nici să dormim într-o văgăună, așa că am ajuns să facem rezervare la Pensiunea Otilia, care ni s-a părut nouă cea mai bună variantă, ținând cont de raportul calitate-preț-distanță față de centru. În total, am plătit 297 de lei pentru 3 nopți, adică 99 de lei pe noapte.

 

Când te uiți pe hartă, pare destul de departe, dar în realitate pensiunea este la maxim 10 minute de centru și la 1 km de orașul vechi și de Cetatea Sighișoarei. (Vă spun drept că habar n-aveam că Sighișoara e așa de mică. :D) N-aveam așteptări prea mari de la Pensiunea Otilia, însă am fost plăcut surprinsă de ospitalitatea proprietarilor și aspectul rustic al camerei.

 

Mai mult, camerele pensiunii oferă TV prin cablu, WiFi gratuit, baie privată (și foarte curată) și au vedere la grădina interioară. De asemenea, dacă doriți să vă preparați micul dejun, o puteți face în bucătăria comună, iar dacă este frumos afară, e rost și de un grătar în grădina pensiunii.

 

pensiunea-otilia-sighisoara-1

 

pensiunea-otilia-sighisoara-2

 

pensiunea-otilia-sighisoara-3

 

Ce să vizitezi în Sighișoara

 

Nu prea ai multe lucruri de văzut și făcut în Sighișoara, însă acele câteva lucruri pe care le poți face sunt minunate și mai ales relaxante. Orașul se mândrește cu o cetate medievală ridicată în 1280, ce este locuită și în prezent, așa că asta ar trebuie să fie prima voastră oprire. Aici puteți vedea 9 din turnurile cetății: turnul cu ceas, cel al tăbăcarilor, al croitorilor, al fierarilor, al cojocarilor, al cizmarilor, al măcelarilor, al frânghierilor și al cositorarilor.

 

Tot în cetate, în Piața Turnului Sfatului, se află Casa Vlad Dracul, în care se presupune că s-a născut și a trăit până la vârsta de 4 ani Vlad Țepes, supranumit și Dracula. În ziua de azi veți găsi acolo un bar și un restaurant, plus un magazin cu multe suveniruri cu Dracula.

 

Dacă aveți un tonus bun și vă țin picioarele, o plimbare pe scara acoperită (numită și scara școlarilor) vă va înviora. Aceasta a fost construită în anul 1642, are acum 175 de trepte (redusă de la 300 de trepte în 1849) și a fost acoperită pentru protejarea copiilor, care urmau această cale spre liceului J. Haltrich.

 

Cei cu spirit vânătoresc vor fi încântați să vadă și Casa cu Cerb, denumită astfel după capul de cerb fixat pe colțul clădirii. Aceasta este o construcție specifică Renașterii transilvănene, frumos restaurată în perioada 1988-2001. Casa în sine este de fapt o pensiune cu restaurant.

 

cafenea-casa-cositorarului-sighisoara

 

sighisoara

 

casa-cu-cerb-sighisoara

 

sunshine-sarah-sighisoara

 

Unde să luați masa în Sighișoara

 

Pentru mic dejun, noi vă recomandăm restaurantul La Perla, care face niște omlete și brioșe foarte gustoase. Situat chiar în , este primul restaurant care ne-a atras atenția, datorită terasei cochete din fața localului. Cladirea superbă care găzduiește La Perla face parte din patrimoniul istoric local și a fost construita undeva la sfarșitul secolului al XIX-lea.

 

Dacă vreți să gustați unul din cele mai delicioase ștrudele cu mere, trebuie să treceți pe la restaurantul Hotel Bulevard de pe strada 1 Decembrie 1918. Nouă ne-a mai plăcut mult și aspectul și aerul interbelic al localului. De veselă nici nu mai pomenim, pentru că se vede din poză cât de frumoasă era!

 

După ce-ați urcat scara școlarilor, meritați o pauză. Ce bine că la câțiva pași de ea se află cafeneaua Casa Cositorarului, unde vă puteți trage sufletul la o cafea sau un ceai cald pe terasa lor colorată și simpatică.

 

Nu contează ce vă comandați sau dacă vreți să mâncați la restaurantul Vila Franka (cel de pe strada Dealul Gării, nu de pe strada 1 Decembrie 1918), atâta timp cât îi faceți o vizită pe la apus. De ce? Fiind situat pe cel mai înalt deal din oraș, veți avea parte de cea mai frumoasă priveliște din Sighișoara.

 

restaurant-hotel-bulevard-sighisoara

 

casa-cositorarului-sighisoara

 

priveliste-vila-franka-sighisoara

 

Cum ziceam, nu sunt foarte multe lucruri de făcut prin acest oraș, dar destule încât să vă țină ocupați câteva zile și, în același timp, să vă relaxați și odihniți. Dacă nu v-ați făcut încă planuri pentru weekend-ul prelungit cu ocazia Zilei Naționale a României, Sighișoara ar fi o alegere numai bună!

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Spune-ti parerea

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.