Poate ati vazut cand ati citit articolul Bride to Be ca eu si prietenul meu ne-am logodit. Va multumesc foarte mult pentru urarile de bine! Apreciez foarte mult cand lumea se bucura pentru mine; parca retraiesc momentul de fiecare data cand cineva ne felicita.

Un alt aspect cu care abia acum ma confrunt este faptul ca la nunta toata atentia va fi concentrata pe mine. Desi multa lume este incredibil de incantata de acest fapt, pe mine intr-o mica masura ma inspaimanta. Ceea ce ma retine sa fiu exaltata, in cuvintele viitoarei nase, este faptul ca nu s-a mai vazut mireasa cu ochelari.

Cele cateva dintre voi care ma cunosc personal sau macar m-au vazut in alte poze decat in cele din proiectul Eye of the Day stiu ca sunt o ochelarista convinsa. Port ochelari de la 4 ani, ceea ce inseamna ca de mai bine de peste 20 de ani ochelarii mi-au fost parteneri de neinlocuit prin viata.

Am trecut prin cateva operatii la inceput, in principal pentru corectia strabismului, am schimbat nenumarate perechi de-a lungul timpului, am purtat si lentile de contact o perioada. In alte cuvinte, am vazut evolutia tehnologiei cu proprii mei ochi.

Acasa, mama pastreaza toate perechile pe care le-am schimbat de-a lungul timpului: de la perechi mici cu baretele “cu arcusor” care sa se prinda pe dupa urechiuse de copil, rame din plastic roz transparent “de doctorita”, si pana la perechi de rame din titan “in caz ca ma asez pe ele”. Nu m-am asezat niciodata pe ochelari pentru ca nu i-am dat jos decat la culcare. I-am purtat cu constiinciozitate, deoarece mi-a fost mereu frica de avertismentele oftalmologului ca imi vor creste dioptriile si, in special, pentru ca mi se vede strabismul.

Ochelarii, intr-o mare masura, imi ascund strabismul nereparat. Acesta a reaparut in forta cand, la 20 de ani, din vanitate am purtat lentile de contact. Timp de vreo 3 luni, sau mai bine zis o vara, cand ieseam din casa purtam lentile, iar in casa, pentru ca imi era mai comod, purtam ochelari. M-am inteles relativ bine cu lentilele, nu am avut probleme sa deprind aplicarea lor, aveam foarte mare grija cu igiena lor, dar faptul ca trebuia sa evit fumul si curentul, au facut ca relatia noastra sa fie de scurta durata.

Incet, incet am purtat lentilele tot mai rar si m-am reindragostit de ochelari. Am eu impresia ca imi echilibreaza proportiile fetei si imi dau un plus de personalitate. Dar cel mai mult imi iubesc ochelarii pentru ca nu ma uit atat de crucis prin ei.

Imi aduc aminte, cu inima stransa, de un moment din scoala primara, cand mi-a cazut lentila dintr-o rama proasta si am crezut ca o pot pune la loc. Am ajuns la scoala si mare surpriza mare, mi-a cazut lentila din nou, dar de data asta s-a si ciobit. A trebuit sa stau cu o singura lentila toata ziua, pana cand s-au plictisit copiii sa rada de mine. “De ce ai ochii asa?” si “tu chiar ma vezi?” mi-au ramas pentru totdeauna cizelate in minte.

Acum sper sa intelegeti de ce postarile EOTD sunt acompaniate de fotografii dintr-o parte si sper sa nu va pierdeti rabdarea cu mine, o sa fac postari cu machiajul intregii fete, dar pentru asta imi trebuie mult curaj, pentru ca unii cititori sunt cateodata la fel de rautaciosi ca niste copii.

Vreau sa intelegeti ca exista frumusete si in cele dintre noi care nu ne-am nascut perfecte!

Articol scris de Bella Renner.