Cugetare profundă nr. 6

Ceai și manga contra cafea și ziar: eleganța și vraja contra tristei agresivități a jocurilor de putere al adulților.
Așa îți trăiești viața de om, în universul nostru: trebuie să-ți reconstruiești identitatea de adult, acest eșafodaj șchiop și efemer, atât de precar, care îmbracă disperarea și, ție, în fața oglinzii, îți spune minciuna în care ai nevoie să crezi. Pentru tata, ziarul și cafeaua sunt baghtele magice care îl preschimbă în om important.
Trebuie să spun că domnul Arthens este un adevărat rău. Tata e doar un copil care se joacă de-a omul mare fără nici un haz. Domnul Arthens însă… un rău de înaltă clasă. Când zic rău, nu vreau să zic răuvoitor, crud și tiranic, deși un pic e și-așa. Nu, când zic ”e un adevărat rău”, vreau să zic că e un om care s-a lepădat într-atât de tot ce poate fi bun în el, încât ai zice că-i un cadavru deși e încă viu. Fiindcă adevărații răi detestă pe toată lumea, desigur, dar mai ales pe ei înșiși. Nu simțiți și voi când cineva se urăște pe sine? E ceva care îl face pe om să devină mort, deși e în viață, să anestezieze sentimentele rele, dar și pe cele bune, pentru a nu simți greața de el însuși.

1 Comentariu

Spune-ti parerea

One thought on “Cugetare profundă nr. 6

  1. Zabrinah

    I think it is very true that you must rebuild your identity as an adult. I cannot imagine keeping all of my personality from childhood–it just wouldn’t make sense. But, some of our morals, we should stick to … always!

    Those were just some of my thoughts!

    ~Zabrinah

    Reply

Spune-ti parerea

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.