Cele Mai Amuzante Comedii de Crăciun 2016

Deși au cam trecut sărbătorile de iarnă, m-am gândit să vă fac o listă cu cele mai haioase filme de Crăciun din această perioadă. Nu de alta, dar cel mai probabil majoritatea v-ați petrecut Crăciunul cu familia și poate nu ați avut timp până acum să mergeți să vedeți aceste filme la cinema.

 

Și cum bănuiesc că toți am vrea să mai tragem puțin de sărbători și să ne mai bucurăm un pic de sentimentul de vacanță, o comedie în ton cu perioada festivă ar fi numai bună. Unde mai pui că ai de unde alege.

 

filme-craciun-2016

 

Începem cu Office Christmas Party (Super party la birou), ce îi readuce împreună pe Jennifer Aniston și Jason Bateman pe marile ecrane, într-o comedie care va da cu totul alt sens petrecerilor de iarnă corporatiste. În timp ce Carol, managerul companiei, încearcă să oprească planurile fratelui iresponsabil de a organiza o petrecere de pomină la birou, acesta apelează la colegii lui care să-l ajute să pună totul la cale. Întreaga mobilizare are scopul de a impresiona un potențial client mai neconvențional și de a-l convinge astfel să investească în afacerea lor aproape falimentară.

 

office-christmas-party

 

În Why him? (De ce el?) este vorba de Ned (Bryan Cranston), un tată iubitor, dar mult prea protector, care de sărbători merge împreună cu familia să-și viziteze fiica la Stanford, unde se întâlnește cu cel mai mare coșmar al său: Laird (James Franco), iubitul miliardar din Silicon Valley, extravagant atât în limbaj, cât și în atitudine. Ned nu crede că Laird este partenerul potrivit pentru fiica sa, iar de aici până la un război deschis cu viitorul “fiu” este doar un pas.

 

why-him

 

Bad Santa 2 marchează revenirea pe marile ecrane a câștigătorului Premiului Oscar Billy Bob Thornton în postura de anti-erou preferat al Americii și îl interpretează din nou pe Willie Soke. Îmbătat de whiskey ieftin, plin de lăcomie și ură, Willie face din nou echipă cu micul și furiosul său partener, Marcus (Tony Cox), pentru a distruge o gală de caritate organizată in Ajunul Crăciunului. Și de această dată aventurii i se alătură “puștiul” supraponderal și mereu exaltat, Thurman Merman (Brett Kelly), al cărui scop este să scoată la iveală bruma de umanitate existentă în Willie.

 

bad-santa-2

 

Enjoy!

 

Lots of love,

Aleka Sarah. ♥

0 Comentarii

Spune-ti parerea

Spune-ti parerea

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.