Ca să știți de la început, sunt fan Star Wars.

Am fost la film de la ora 11 de încă îmi sticleau ochii după cafea, dar eram entuziasmat să văd noul film în sala IMAX din cadrul Cinema City. Aveam locul 31, rândul 7, din păcate între sigurul cunoscut de la vizionarea de presă și alți doi care veniseră pentru popcorn, cred, pentru că au vorbit tot filmul și eu n-am știut cum să le zic să mai tacă.

Pe scurt povestea Star Wars: The Last Jedi este așa: “The Rebellion is reborn today. The war is just beginning. And I will not be the last Jedi.” – Luke Skywalker.

Povestea este super bine închegată, dar din păcate sindromul glumițelor, care a apărut odată cu Guardians of the Galaxy, a influențat și producția Star Wars. Probail pentru că acum franciza este deținută de The Walt Disney Company. Sunt amuzante, dar sunt un trend trist și care șterge mult din intensitatea și unicitatea unor povești care nu au nevoie de asta. Le face să fie cumva aceeași poveste. După 6 luni nu-ți mai dai seama dacă Thor sau Guardians of the Galaxy sau Star Wars a fost ăla amuzant. Probabil și pentru că tipologia glumelor este aceeași. Să trecem peste.

Prietenii din stânga își mai explicau unul altuia filmul și se reasigurau că amândoi au văzut “faza aia” și în timpul ăsta Adam Driver (Kylo Ren) continua să joace cel mai mișto Sith Lord din toate filmele Star Wars de până acum. Este în permanență cuprins de aceeași furie care l-a făcut în episodul trecut să își distrugă camera cu sabia. Să fie extrem de puternic, dar plin de îndoială și ură. Este mai puțin sclavul stăpânului lui Snoke, Spreme Leader, decât Darth Vader a fost  lui Darth Sidious (Emperor Palpatine).

SPOILERS

Povestea te ține în priză și vezi cum Kylo Ren decide să-și ucidă și mama (Princess Leia Organa) și pe Snoke și la final să rămână singur. Da da, pentru mine el este personajul principal sau ăla mult mai interesant, ăla mai plin de valențe umane și cu care te conectezi mai ușor.

Luke Skywalker pare conturat ca să ajute povestea, e mai mult un personaj de suport și purtătorul glumelor à la Guardians of the Galaxy, chiar un pic prea repetitive și adesea ușor enervante, probabil mai pe gustul copiilor, că doar nu vor lăsa povestea asta să rămână doar pentru adulți. Rey, jucată de Daisy Ridley e și ea un super personaj. La povestea asta nouă îmi place că cei care au puterea nu-și mai asumă că știu ce fac. Doar încearcă cât de bine pot ei.

Rey e complet umilită de Luke Skywalker în stilul clasic de Karate Kid. O lasă să îl aștepte și să se roage de el, o lasă să doarmă afară în ploaie și îi sugerează să bea lapte din sânul unui mamifer scârbos și toate astea probail doar ca să își dovedească dorința de a se descoperi. Dar, în final, îi expune că nu mai e nimic de făcut și că o putere că a ei nu ar trebui să existe.

Concluzie, no spoilers.

Am ieșit, iar cu ochii în ecranul telefonului mă gândeam la cât de flexibilă este linia dintre bine și rău. Cumva filmul ăsta m-a făcut să mă gândesc la asta. Știu ce veți zice: “Bla bla bla, e SF”. Și tot cred că e printre cele mai bune filme ale deceniului ăstuia.

“Star Wars: Ultimii Jedi” este din punctul meu de vedere cea mai bine conturată poveste din trilogie. Zic să te duci să-l vezi la cinema, cu cât e mai mare și de bună calitate ecranul, cu atât mai bine. Experiența 3D tot mi se pare doar o glumă tristă pentru moment, poate cândva în viitor.

Articol scris de Sorin Florea.