Da, se poate!
Va promiteam ieri o continuare a povestii mele. Ce am facut mai departe? Am reusit sa realizez tot ce mi-am propus? Intr-un cuvant: DA! Iar asta s-a intamplat numai datorita faptului ca am lasat deoparte toate preconceptiile si am crezut in mine.
Dupa mai bine de 6 luni de zile in care m-am chinuit sa imi gasesc un loc de munca, perioada in care am fost la nenumarate interviuri, unde mi-am prezentat realizarile si calitatile mele, ajunsesem intr-o stare de lamentare grozava. Motiv pentru care in urma cu cateva luni mi-am propus sa ma odihnesc psihic si sa profit de aceste momente de liniste si pace, facand ceea ce-mi place.
Lucram deja ca freelancer pentru cativa clienti, iar familia ma ajuta cum putea pentru a nu fi nevoita sa parasesc Bucurestiul. Asa ca am inceput sa am grija de mine, sufleteste vorbind. M-am reapucat de citit si de workout-ul zilnic, am iesit din casa si m-am plimbat mai mult, si am incercat sa pun mai multa pasiune si efort in blogul meu.
Rezultatele nu au intarziat sa apara: mi-am cumparat in sfarsit domeniu, plus o tema simpatica marca Ipmedia.ro; am stabilit noi colaborari cu branduri dragi mie (The Body Shop, L’Oreal, Gett’s); m-am inscris la Scoala de Beauty Blogging by L’Oreal Paris, unde am invatat lucruri noi si am cunoscut oameni deosebiti. Si ghiciti ce? Am reusit sa termin “scoala” pe minunatul loc 2; stiu ca locul 1 ar fi sunat si mai frumos, dar sa nu-l subestimam pe 2.
Si cum atunci cand ai mintea relaxata, iti vin cele mai interesante idei, asa mi s-a intamplat si mie intr-o seara, in timp ce meditam asupra pasiunilor mele. Ce-mi place mie sa fac cel mai mult? Cadouri! Acesta este gandul datorita caruia a luat nastere noul meu business, Consilierul de Cadouri, un serviciu “all inclusive” pentru persoanele ocupate, care nu au timp sa porneasca in cautarea cadoului perfect.
Sa va mai spun ca dupa toate aceste realizari, am reusit sa-mi gasesc si un job? Sau mai bine zis, el m-a gasit pe mine. Acum ma veti intreba cum voi avea timp pentru toate… Ei bine, nu stiu, dar asta nu ma opreste din a spune “Da, se poate!”, in special daca vrei. 🙂
Pentru voi si pentru toti cei care cred in visurile lor si le urmeaza pana la capat, Petrom si Tara lui Andrei lanseaza campania #SePoate. Daca ati trecut si voi prin astfel de momente de cumpana si nu ati renuntat, ci ati ales sa mergeti mai departe cu fruntea sus, intrati pe www.taraluiandrei.ro si daruiti tuturor povestile voastre de succes.
Lots of love,
Aleka Sarah. ♥