”Exprimă cu o e-scrisoare ce nu poți să-i spui cu o floare”… sau cu un inel! 😀 Motto-ul campaniei de 8 martie de la Profi mi se pare mai mult decât potrivit situației mele. Să vă spun de ce…
Cu toate lucrurile care s-au întâmplat în ultima vreme în viața mea, nu am apucat să vă povestesc despre cererea în căsătorie a lui Andrei, cum a fost, ce am simțit în acel moment etc. Dar, cum se spune în popor, toate la timpul lor!
În primul rând, habar n-aveam ce plănuia, a fost total neașteptat (iar pe mine îi e foarte greu să mă surprindă când suntem mai mereu împreună). Vorbisem de multă vreme de căsătorie, deci știam amândoi că vom ajunge la acest pas din relația noastră, dar nu știam când. Totul s-a întâmplat în seara de 9 februarie, într-un escape room din București, unde ne invitaseră niște prieteni, ca o mică surpriză pre-ziua mea. Nici prin cap nu mi-a trecut că Andrei ar apela vreodată la ajutorul Iuliei, prietena mea cea mai bună. Bună strategie!
Andrei știa că mie îmi plac foarte mult treasure hunt-urile, așa că un escape room era numai bun pentru a porni în căutarea inelului de logodnă (fără să știu!). Toată experiența a fost din punctul meu de vedere magnifică și naturală, exact cum îmi place mie. Partea funny însă a fost când a venit momentul să mă ceară literalmente, când s-a emoționat așa de tare încât se vedea pe chipul lui că îi era destul de greu să-și exprime gândurile. Noroc că ne înțelegem din priviri.
Credit foto: Cătălin Georgescu.
Ei bine, revenind la motto-ul de mai sus… Cred că Andrei s-a simțit puțin cu musca pe căciulă că nu mi-a spus atunci tot ce și-ar fi dorit, așa că mi-a făcut zilele astea o surpriză: o e-scrisoare în care și-a așternut toate gândurile și sentimentele de atunci. Ce să zic, s-a scos și de Mărțișor și de Ziua Femeii!
Așadar, dragilor, dacă și bărbații voștri își pierd vocea de emoție când vă văd, trimiteți-le subtil acest link către #gânduricudrag mai departe, pentru că îi va ajuta cu siguranță să-și declare dragostea și toate sentimentele frumoase pe care vi le poartă. 😉
În luna lui Mărțișor, atât ei, cât și voi, puteți trimite o felicitare personalizată tuturor femeilor speciale din viața voastră pentru a le face ziua mai frumoasă. Mai mult, destinatara felicitării poate avea parte de încă o surpriză plăcută.
Dacă faceți cumpărături de minimum 20 de lei în magazinele Profi, vă puteți înscrie cu ajutorul bonului la concursul de pe www.ganduricudrag.ro, între 1-8 martie, pentru a-i oferi destinatarei șansa de a câștiga unul dintre cele 80 de coșuri cu produse Dove pentru femei. Win-win dacă sunteți chiar voi destinatarele, primiți și declarație de dragoste și cadou! Și, desigur, nu uitați că mai multe înscrieri înseamnă mai multe șanse de câștig.
Lots of love,
Aleka Sarah. ♥